După ce în urmă cu două zile vă relatam că Republica Cehă, una dintre ţările europene cel mai dur lovite de pandemia de COVID-19, înregistrează mari probleme din cauza supra-aglomerării crematoriilor, acum autorităţile de la Praga au luat deja primele decizii pentru a debloca situaţia.
Numărul mare de decese atribuite COVID-19 din Cehia a forţat crematoriile să funcţioneze la capacitate maximă, regiunea cea mai grav afectată fiind Moravia-Silezia. Vineri, autorităţile au anunţat crearea unui registru central al crematoriilor, care le va permite să gestioneze mai eficient incinerarea cadavrelor.
De la debutul pandemiei, Republica Cehă a înregistrat aproape 13.000 de decese provocate de SARS-CoV-2 şi aproape 15.000 de infectări au fost raportate în ultimele 24 de ore.
Al treilea oraş al ţării ca populaţie, Ostrava, ce are aproximativ 300.000 de locuitori, are un singur crematoriu cu o capacitate de incinerare de maximum 1.200 de persoane pe lună. Numărul de decese raportate în luna decembrie a fost însă mult mai mare: peste 1.500 de decese, a declarat primarul din Ostrava, Tomas Macura, pentru publicaţia online Novinky.cz.
Trupurile neînsufleţite vor fi transportate şi la crematorii aflate la sute de km distanţă
Pentru a suplini aceste neajunsuri, Ministerul de Interne a creat un registru central al crematoriilor astfel încât trupurile neînsufleţite să fie trimise în alte regiuni pentru a fi incinerate. Din Ostrava, spre exemplu, vor fi transportate la sfârşit de săptămână 50 de cadavre la crematoriul din Hustopeci, la 200 de kilometri distanţă.
În timp ce în primul val al pandemiei, Republica Cehă, guvernată de populistul liberal şi magnatul Andrej Babis, a fost una din ţările care a gestionat cel mai bine criza sanitară, al doilea val a lovit puternic acest stat, scrie Agerpres.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 14.780 de noi contagieri, a doua cea mai ridicată cifră, (după cele 17.000 de infectări din ziua precedentă), fapt ce a determinat autorităţile să prelungească lockdown-ul social şi comercial până cel puţin la data de 22 ianuarie.
Aproximativ 145.000 de persoane din ţară sunt infectate în prezent cu virusul SARS-CoV-2, o cifră record de la începerea pandemiei, dintre acestea 7.323 fiind spitalizate – 1.093 se află la terapie intensivă.