Pentru tânăra Republică Mântuleasa a venit momentul adoptării unei limbi oficiale. În afară de neaoșa română utilizată pe străzile Plantelor, Mântuleasa, Negustori etc căutăm o tușă lingvistică cu darul de a ne sublinia originalitatea. Așa că ne-am inspirat din Noul dicționar de argou al limbii române semnat de George Volceanov și George – Paul Volceanov apărut la editura Litera.
Limba oficială a Republicii Mântuleasa va fi una potrivită cu cetățenii ei haladiți adică deștepți și descurcăreți.
Dacă ne luăm după DEX, argoul este un limbaj folosit de un grup social restrâns pentru a nu fi înțeles de restul lumii sau pentru a șoca. Este perfect. De ce să înțeleagă gudulanii din alte cartiere ce se discută în Republica Mântuleasa?! N-au decât să rămână șocați. Mai ales cei care vin plini de harfă (aer de superioritate, aroganță, moft) plimbându-și hamsterul (copil, odraslă) plângăcios pe străduțele noastre liniștite.
Alții vin cu câte o feliuță (tânără frumoasă care merită acostată) cu gaibarace (picioare) lungi se așează la o terasă, comandă câte o gamoaie (țoi, cinzeacă) cu gin&tonic sau altă glicerină (băutură alcoolică) și galibardesc (discută, vorbesc) dacă n-ar fi cazul să se hămuiască (căsătorească) anul ăsta că tocmai vine sezonul de paraxighelii (petreceri) pentru că ea nu e vreo cealapatie (persoană naivă, credulă) care-i permite lui să-și fluture geolgăul (ghici ce-nseamnă) prin preajma ei, fără cununie.
Pentru că ea știe că el, purtându-se în trecut ca un manelar (persoană incultă care nu dorește să-și depășească condiția) a mai dat șperle (a trădat, a părăsit) și altor sărmane gagioale (fetișcane) pe care le-a lăsat cu manzării (copii din flori) de gât.
Să nu cumva să-i vină vreo giogărie (idee) în acest sens că ea îi sparge globul (capul) fiindcă toată situația tinde să devină de-a dreptul giurumistă (penibilă, ridicolă) și ea simte că e gata-gata de pensionare (despărțire).
Trebuie să recunoșteți că argoul, noua limbă oficială a Republicii Mântuleasa, este, ca să citez din prefața dicționarului, “și pitoresc și metaforic, de un deosebit lirism care poate fi descifrat doar după depășirea anumitor prejudecăți”. Și, pentru că-mi plac comparațiile, am găsit una în favoarea argoului scrisă de George Astaloș, autorul cărții Pe muchie de șuriu apărută la Editura Tritonic: “Argoul este pentru limba normativă ceea ce este jazzul pentru muzica simfonică”.
Iar dacă nu ați înțeles sau nu ați recunoscut prea mulți termeni argotici nu vă necăjiți pentru că, spune unul dintre autorii dicționarului, “Argoul este, probabil, componenta cea mai perisabilă a unei limbi, înnoindu-se cu o viteză uluitoare”.
Eu unul sunt atât de mândru de noua limbă oficială a Republicii Mântuleasa, bazată pe argou, încât mă tem că, în curând, o să rămân tripat (a avea o fixație, o obsesie, o manie). Pe bune și fără nicio manțocărie.