Sistemul public de pensii a fost concepute pe vremea când graficul de vârstă al populației arăta ca o piramidă egipteană. Cei aflați la baza și mijlocul edificiului erau tinerii și adulții care munceau – mulți și activi. Ei plăteau pensiile celor în vârstă, mult mai puțini, aflați în vârful piramidei vârstelor care își încheiaseră activitatea în “câmpul muncii”.

Acum lucrurile stau invers. Piramida este întoarsă cu vârful în jos, în afara oricărui echilibru, așa încât sistemul de pensii se clatină amețitor. Cei puțini care contribuie nu au cum să plătească pensiile celor mulți. Nu mai sunt bani pentru pensii cu toate că pensionarii sunt, de obicei, săraci. Cine nu face parte din aristocrația bugetară și/sau politică, precis are o pensie mică. Pe scurt, sistemul public este praf!

Se caută permanent soluții strict financiare: valoarea punctului de pensie, randamentele fondurilor de pensii, pilonul x,y,z, pensii private etc. Bune și astea, nu spune nimeni că nu, dar este prea puțin. De exemplu pensiile private sunt extraordinare, dar banii adunați pe numele tău au un minus serios: după ce începi să iei din ei la un moment dat se termină.

Noi avem o soluție umană, nu financiară.

Ce este pensia de diamant? Un venit suficient de mare care este obținut corect în urma contribuțiilor. Ca să ajungem acolo noi cei din Republica Mântuleasa vom schimba modalitatea de a strânge bani în fondurile de pensii.

Ideea este de bun simț: graficul contribuțiilor trebuie să urmeze graficul vârstelor! Când ești tânăr la începutul drumului vei contribui puțin. Pe măsură ce te apropii de vârsta de pensionare contribuția crește substanțial. Este o soluție umană pentru că ține cont de felul în care ne trăim viața.

Când ai 20 de ani te gândești la pensie? Să fim serioși. Te preocupă multe alte lucruri. Ai alte nevoi. Așa că vei contribui cu mai puține procente din venituri. Cifra contribuției va crește pe măsura maturizării tale.

Ai ajuns pe la 40 de ani? Cum zice Dante Alighieri în versul din Divina Commedia, ai ajuns la “Nel mezzo del cammin di nostra vita” și e cazul să te gândești serios la cum vei trăi peste 25 de ani.

Din acestă perspectivă, cred că ți se va părea ok să contribui la pensie cu, să zicem, o treime din venit. Și tot așa.

Ajungi pe la 60 de ani, când restul vieții tale susținută (și) cu banii din pensie nu mai reprezintă doar o idee îndepărtată în timp și spațiu ci devine o certitudine, să plătești poate jumătate din cât câștigi. Practic, pui bani deoparte pentru tine.

Iar după o viață de muncă veniturile tale vor fi o piatră de diamant și nu doar niște firimituri, cum ar spune Mircea Cărtărescu, “dizolvabile în acizii timpului”.