Amintim că Victor Chirilă a renunțat în anul 2019 la funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Franța, în care fusese înaintat, după demiterea guvernului Sandu, care l-a numit ambasador.

De asemenea, Chirilă a decis la momentul respectiv că, în condițiile „incertitudinii care planează asupra viitorului curs al politicii externe”, nu-și va putea exercita misiunea de ambasador. Anterior, Victor Chirilă a fost numit în anul 2012 consilier pe domeniul politicii externe al fostului premier Vlad Filat.

Cine este Victor Chirilă?

Victor Chirila are o experiență diplomatică de peste 25 de ani și este directorul executiv al Asociației de Politică Externă din Moldova (APE). Conform CV-ului său, el a mai lucrat pentru pentru Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, o agenție a ONU.

De asemenea, a mai fost consultant al Băncii Mondiale la Chișinău în 2015 și expert internațional pe lângă Biroul de Reintegrare din cadrul Guvernul Republicii Moldova pe problema transnistreană.

Între 1990-1994, Victor Chirilă a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a terminat un master în Relații Internațioanle la SNSPA. Ulterior, în 1999 a urmat cursuri la Institutul Diplomatic din Viena, iar mai apoi a finalizat un master în politici publice europene și comparative la Universitatea din Edinburgh, între 2006-2007.

Vești bune pentru oamenii din Republica Moldova

Amintim că persoanele din Republica Moldova sunt la rândul lor afectate serios de creşterea galopantă a facturilor la gaze naturale, mai ales din cauza problemelor pe care ţara vecină le-a avut cu contractul pentru gazele ruseşti.

În acest context, oamenii din țara respectivă vor fi sprijiniți de stat. Vicepremierul de la Chişinău a oferit toate detaliile despre mecanismele de sprijin ce vor fi implementate de Guvern.

Potrivit unui anunţ făcut de Andrei Spînu, vicepremier şi ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Guvernul de la Chişinău va compensa facturile cetăţenilor cu venituri mici. Sunt vor introduce mai multe astfel de mecanisme de compensare, a afirmat oficialul din Guvern.

După semnarea unui nou contract cu Gazprom, valabil timp de 5 ani, Republica Moldova va plăti 450 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze ruseşti. Potrivit lui Andrei Spînu, este vorba despre un mecanism de protecţie socială şi unul de ajutor la plata facturilor.

„Sunt două mecanisme separate. Este mecanismul de protecție socială care vine cu o sumă lunară adresată familiilor cu venituri mici. Al doilea mecanism de ajutor în factură este gândit să fie aplicat în funcție de consum. De exemplu, primii 50 de metri cubi să fie subvenționați într-un anumit fel pentru toți, următorii 50 de metri cubi sunt subvenționați mai puțin pentru cei care consumă mai mult, de la 150 de metri cubi nu este subvenționat nimic”, a declarat vicepremierul Republicii Moldova, potrivit G4Media.ro.