Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, Josep Borrell, a declarat că Republica Moldova are nevoie de susținerea blocului comunitar, având în vedere presiunile pe care le exercită Federația Rusă în ultima perioadă.
”Ştim cât de mult este expusă Republica Moldova presiunilor ruse”, a precizat Josep Borell în cadrul unei conferințe de presă. Aceasta a fost organizată la Bruxelles.
Oficialul european a mai spus că în luna iunie este programată o conferință a Comunității Politice Europene la Chișinău, iar în cadrul acesteia toată lumea își va putea arăta susținerea pentru țara condusă de Maia Sandu.
SUA, profund preocupate de riscurile destabilizării Republicii Moldova
În cursul zilei de luni, 13 februarie, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a declarat că Administrația Biden s-a arătat preocupată de riscurile destabilizării Republicii Moldova de către Rusia.
El a mai spus că Administrația Biden este solidară cu poporul moldovean, iar informațiile referitoare la acțiunile de destabilizare sunt preocupante.
De asemenea, el a mai spus că, deși presupusul complot nu a putut fi confirmat în mod independent, astfel de acțiuni nu sunt străine de modelul de comportament al Rusiei.
„În mod absolut, suntem alături de Administraţia guvernamentală moldoveană şi de poporul moldovean”, a subliniat John Kirby.
Federația Rusă, acuzată de tentativă de destabilizare a Republicii Moldova
Presupusele planuri de provocare a violenței în Republica Moldova au fost atribuite Federației Ruse de către președintele Maia Sandu, care a spus că acțiunile Kremlinului nu vor avea succes.
”Tentativele Kremlinului de a provoca violenţe în Republica Moldova nu vor funcţiona. Scopul nostru principal este securitatea cetăţenilor şi a statului. Obiectivul nostru este pacea şi ordinea publică în ţara noastră”, a spus președintele Republicii Moldova.
Nu în ultimul rând, ea a mai spus că scopul acestor acțiuni este de schimbare a administrației actuale de la Chișinău, cu una controlată de Federația Rusă.
De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a anunțat-o pe Maia Sandu cu privire la un presupus plan al Federației Ruse. Potrivit liderului de la Kiev, planul este unul de distrugere a Republicii Moldova.