Republica Moldova nu e în pericol să fie atacată. Mircea Geoană: NATO o poate ajuta să se protejeze

Mircea Geoană NATO

SURSA FOTO: Inquam Photos, Virgil Simonescu

Republica Moldova nu e în pericol să fie atacată. Mircea Geoană a oferit asigurări pe acest subiect. El a arătat cum va reacționa NATO dacă Rusia ar ataca, explicând că Alianţa nu poate interveni direct, însă poate ajuta Chişinăul să aibă capacitatea să se protejeze singur.

Republica Moldova poate sta liniștită. Mircea Geoană a dezvăluit că acesta nu se află în pericolul de a fi atacată. El a menționat că Republica Moldova nu va fi lăsată singură, în cazul în care Rusia și-ar îndrepta trupele într-acolo.

Secretarul general adjunct al NATO a oferit mai multe detalii într-un interviu pentru ProTV Chișinău. El a ținut să arate că, cel puțin deocamdată, nu există amenințări în acest sens.

Geoană spune că nu se văd semne de resurse militare

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a spus că nu se văd semne de resurse militare ale Federatiei Ruse să ajungă și să facă joncțiunea cu Transnistria. El a susținut că acest plan ar fi existat.

„Să ia ca într-o menghină Ucraina și în Sud să vină către Odesa, să vină către Tiraspol și din Nord, prin Belarus, să închidă menghina”, a spus Geoană.

Republica Moldova poate să stea liniștită

El a ținut să transmită un mesaj de liniște pentru cei din Republica Moldova. Mircea Geoană a menționat că, în act moment nu se observă resurse militare capabile din Rusiei să treacă la atac. Asta și pentru că, a spus reprezentantul. NATO, Ucraina își face treaba foarte, foarte bine.

Vreau să dau un semnal de liniște și de calm aici, în Republica Moldova. Știu că este o preocupare, e legitim să fie așa. Azi, nu vedem resurse militare capabile din partea Federației Ruse să facă acest lucru și pentru că Ucraina își face treaba foarte, foarte bine, și cu sprijinul nostru”, a spus Mircea Geoană.

Republica Moldova/ SURSA FOTO: Dreamstime

Poziția NATO în caz de atac al Rusiei

El a comentat și situația în care ce se întâmplă pe front se schimbă. Întrebat cum va reacționa NATO dacă vecinii noștri vor fi atacați, el a ținut să facă trimitere la articolul 5.

„Trebuie să spunem foarte clar că a fi membru NATO înseamnă Articolul 5, a nu fi membru NATO înseamnă alt tip…”, a spus Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

Chestionat dacă, cu alte cuvinte, acest lucru presupune că NATO nu va putea să intervină în sprijinul Republicii Moldova, Geoană a oferit un răspuns mai amplu.

El a arătat că țara va fi ajutată să se protejeze. De altfel, acesta a ținut să facă trimitere și la procesul de aderare în Uniunea Europeană. Geoană a amintit că există elemente clauze de securitate, în interiorul tratatelor europene.

„Dar putem ajuta și noi, și Uniunea Europeană, și în plan bilateral, aliați și parteneri, să ajutăm Republica Moldova să fie mult mai robustă și să aibă capacitatea să se protejeze.

Evident că pe măsură ce integrarea europeană a Republicii Moldova avansează și Uniunea Europeană are în sine elemente clauze de securitate, în interiorul tratatelor europene”, a spus acesta.