Ministrul Apărării de la Chișinău a explicat că scenariul implicării Republicii Moldova în război este tot mai puțin probabil, iar pentru a induce o stare de tensiune în societate, forțe interne și externe care servesc intereselor Rusiei, folosesc dezinformarea și propaganda.

De asemenea, Anatolie Nosatîi a subliniat că Republica Moldova dispune de sisteme antiaeriene foarte vechi, modernizarea cărora necesită investiții colosale, conform informațiilor transmise de ipn.md

Ministrul Apărării de la Chișinău condamnă dezinformarea

Potrivit celor spuse de ministrul Apărării, anunțul privind rachetele de croazieră lansate din Marea Neagră care ar fi survolat spațiul aerian al Republicii Moldova este unul fals. Acesta a explicat că dezinformarea este un element al războiului hibrid folosit de Rusia împotriva Republicii Moldova.

„Posibilitatea unei agresiuni militare devine din ce în ce mai puțin probabilă. De aceea cineva încearcă să destabilizeze situația folosind alte metode, cum ar fi dezinformarea, știrile false, pentru a discredita conducerea țării și pentru a aduce tensiune în societate.

E vorba de forțe și de aici, și din afară. Un pericol iminent de confruntare militară, agresiune militară, nu există. Dacă cineva intenționat țintește ceva pe teritoriul nostru, atunci definitiv va fi un act de război. Dar, deocamdată, vedem doar efectele colaterale ale războiului din Ucraina”, a declarat Anatolie Nosatîi în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Republica Moldova nu dispune de fonduri pentru procurarea unui sistem antiaerian modern

Mai apoi, Anatolie Nosatîi a spus că Republica Moldova nu dispune în momentul de față de fonduri pentru procurarea unui sistem antiaerian modern. Totuși, este posibilă îmbunătățirea sistemului de monitorizare a spațiului aerian pentru a informa populația despre potențiale pericole.

„Violarea spațiului aerian poate duce la incidente legate de traficul aerian. Căderea fragmentelor de rachetă pe teritoriul țării noastre poate produce chiar și pierderi umane, ceea ce nu-și dorește nimeni, mai ales noi. Ne dorim pace, securitate, și nici într-un caz implicarea directă în război. Armata Națională a fost destul de dotată anterior, 30 de ani în urmă, în domeniul apărării antiaeriene. Dar dacă nu se investește în mentenanță, această tehnică devine inutilă.

Sistemul antiaerian poate fi în serviciu 20-25 de ani, iar prețul modernizării sistemului antiaerian este foarte mare, aproximativ același ca în cazul procurării unui sistem nou. Sistemul este compus din partea de monitorizare, adică radare și partea de interceptare care poate fi creată din rachete sau aviația care are aceeași funcție de a nu permite intrarea rachetelor, avioanelor, în spațiul nostru aerian. Acum ne propunem să îmbunătățim supravegherea spațiului aerian, ceea ce ne-ar permite să monitorizăm situația și în timp util să informăm populația despre posibile pericole”, a completat ministrul Apărării.

În acest context, Anatolie Nosatîi a explicat că un complex de apărare antiaeriană de rază medie, de 40-50 kilometri, costă aproximativ 80 de milioane de euro. Simultan, un complex antiaerian mai sofisticat cum ar fi Patriot sau S-400 costă aproximativ un miliard de euro.