Potrivit Radio România Actualități, preşedintele moldovean Igor Dodon a mers la summitul de la Bişkek, în Kârgâzstan, cu promisiunea unei integrări depline.
Preşedintele Dodon este în conflict cu guvernul pro-european de la Chişinău din cauza planurilor sale de a abandona relaţia cu Uniunea Europeană, în favoarea apropierii de Rusia. Presa rusă susţine că în Republica Moldova adepţii şi adversarii integrării eurasiatice sunt aproximativ la egalitate.
Liderul de la Chișinău a subliniat că statutul de observator este doar un prim pas în direcția adâncirii proceselor de integrare între Republica Moldova și Uniunea Eurosiatică, asigurându-i pe liderii acesteia că Moldova va avansa consecvent spre următoarea etapă a integrării în această organizaţie.
Un aspect sensibil pentru demersul preşedintelui Igor Dodon este Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, deşi preşedintele moldovean a declarat că acesta nu se află în contradicţie cu semnarea de către Chişinău a altor acorduri, inclusiv a celui cu Uniunea Economică Eurasiatică, transmite RADOR.
În cursul întâlnirii pe care a avut-o la Bişkek cu preşedintele belarus Aleksandr Lukașenko, Igor Dodon a declarat că Uniunea Europeană nu a pus de fapt problema sau-sau, subliniind că decizia sa, de a solicita statutul de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice a fost „un pas important şi conştient”.
Pe de altă parte, într-un interviu acordat în Kârgâzstan televiziunii Rossia, liderul de la Chișinău a afirmat că imediat după alegerile parlamentare din Republica Moldova se va putea discuta problema anulării Acordului de Asociere cu UE sau a modificării unor părţi ale acestuia.
Sursa: RADOR