Miniştrii de externe din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia – respectiv Aureliu Ciocoi, Dmitro Kuleba şi David Zalkaliani – au trimis o scrisoare comună către Uniunea Europeană, în care pledează pentru o nouă dimensiune de cooperare în cadrul Parteneriatului Estic vizând aprofundarea dialogului politic, integrarea economică şi sectorială, informează Radio Chişinău, citând un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova.
Cei trei miniştri de externe, conform comunicatului, au subliniat în mesajul lor o serie de direcţii prioritare, printre care includerea în agenda dialogului între cei trei parteneri asociaţi şi Comisia Europeană a domeniilor noi precum transportul, sectorul energetic, justiţia, consolidarea cooperării în sfera securităţii, extinderea cooperării partenerilor în cadrul programelor UE, asigurarea asistenţei necesare pentru implementarea reformelor.
Mesajul reprezintă o ‘expresie a efortului comun de a imprima Parteneriatului Estic o viziune strategică pe termen lung care să răspundă aspiraţiilor europene ale celor trei state asociate’, subliniază MAEIE în comunicatul său.
Ţările membre ale UE şi instituţiile europene urmează să se reunească în acest an cu statele participante la Parteneriatul Estic pentru a decide asupra obiectivelor de cooperare pentru următorii ani, potrivit Radio Chişinău.
Mesajul transmis către Uniunea Europeană de Maia Sandu
Recent, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat în contextul vizitei acesteia la Bruxelles că Republica Moldova păşeşte într-o nouă etapă de cooperare cu ţările partenere – o relaţie bazată pe transparenţă şi încredere reciprocă, conform comunicatelor oficiale ale Preşedinţiei de la Chişinău.
”Sunt ferm convinsă că reînnoirea dialogului politic şi dezgheţarea relaţiilor cu partenerii europeni vor contribui la construirea unui stat de drept, la consolidarea unei democraţii veritabile şi a unei economii funcţionale”, a declarat Maia Sandu, care pe parcursul vizitei de două zile – luni şi marţi – a avut întâlniri cu şefii principalelor instituţii europene, precum şi cu membri ai executivului şi parlamentului UE.
Aceasta s-a referit, în cadrul întâlnirilor, la priorităţile mandatului său în funcţia de preşedinte – în special, lupta împotriva corupţiei, accelerarea accesului la vaccinul anti-COVID-19 pentru medici şi lucrătorii medicali din prima linie, intensificarea cooperării economice, obţinerea unui sprijin pentru agricultori şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi importanţa asistenţei UE pentru Republica Moldova.
Sursă foto: INQUAM Photos, Alberto Groşescu