Cererea lichidatorului judiciar S.C. MOORE STEPHENS RVA S.A de anulare a contractelor de vanzare-cumparare de active incheiate intre S.C. REPUBLICA S.A. si S.C TEHNOLOGIKA TUB S.R.L. a fost admisa de o instanta a Tribunalului Bucuresti si activele instrainate se vor intoarce in patrimoniul S.C. REPUBLICA S.A., informeaza un comunicat AVAS.
Prin aceasta hotarare judecatoreasca, terenurile si constructiile care au facut obiectul contractelor anulate de instanta revin in patrimoniul falitei SC REPUBLICA SA, urmand a fi valorificate de lichidatorul judiciar in procedura insolventei.
Lichidatorul judiciar S.C. MOORE STEPHENS RVA S.A a formulat actiuni pentru anularea vanzarilor de bunuri efectuate inainte de deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment, actiuni aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti.
SC REPUBLICA SA a fost privatizata la 14 martie 2003, si la 22 noiembrie 2003 a reintrat in portofoliul AVAS pentru ca cumparatorul nu si-a indeplinit obligatiile asumate si contractul de privatizare a fost rezolutionat, AVAS redevenind actionar majoritar al S.C. Republica S.A. cu 89,75% din capitalul social.
Sursa: Capital 22 Noiembrie 2006