Alegerile au adus o victorie detaşată taberei republicane, care a preluat controlul în ambele Camere ale Congresului, refăcând cărţile politice la Washington, relatează AFP, care prezintă principalele rezultate provizorii.

Potrivit mai multor instituţii americane de presă, miercuri, la ora locală 1.00 – 8.00, ora României -, principalele rezultate provizorii ale scrutinelor erau:

SENAT

După scrutinul pentru peste o treime din cele 100 de mandate din Senat, republicanii deţin cel puţin o majoritate de 52 de mandate, după ce au obţinut victorii în şapte state: Arkansas, Colorado, Iowa, Montana, North Carolina, South Dakota, West Virginia, potrivit The New York Times şi site-ului Real Clear Politics.

Democraţii, care erau majoritari în Camera superioară din 2006, deţin de-acum cel puţin 44 de mandate, cărora li se adaugă un senator independent.

CAMERA REPREZENTANŢILOR

Republicanii au obţinut cel puţin zece din cele 435 de mandate în Camera Reprezentanţilor. În aşteptarea rezultatelor definitive, ei deţin cel puţin 235 de mandate, faţă de 233 şi un post vacant, potrivit New York Times.

Democraţii se află deja într-o situaţie mai mult decât jenantă, pentru moment asigurându-şi doar 157 de mandate, anterior deţinând 199, plus două locuri vacante.

Rezultatul final este încă vag, numărătoarea fiind în curs pentru 43 de mandate, în districte din New York, Hawaii sau Minnesota.

GUVERNATORI

Dintre cele 36 de state care îşi alegeau guvernatorii marţi, o largă majoritate se orienta către candidaţi republicani.

Anumite scrutine erau deosebit de strânse, în Connecticut, Kansas, Massachusetts sau Vermont. Puţine state urmează să aibă şefi de Executiv de altă culoare politică, ca Illinois, fieful preşedintelui Barack Obama, care basculează în tabăra republicană.

O premieră! Alegătorii din Carolina de Sud au trimis în Senat primul afro-american care a fost ales în Sudul Statelor Unite după Războiul de Secesiune, la sfârşitul anilor 1870, relatează AFP.

Tim Scott, un republican în vârstă de 49 de ani, a obţinut această victorie istorică în statul din Sud, în care a început Războiul de Secesiune în 1861. Scott era senator din ianuarie 2013, când l-a înlocuit pe predecesorul său care a demisionat. Însă nu era validat la urne.

Scott este primul senator de culoare ales în Sud de la perioada de Reconstrucţie, care s-a încheiat în 1877 cu retragerea din Sud a trupelor federale ale Statelor Unite.

Scott provine dintr-un mediu defavorizat, el reuşind în afaceri şi politică. Este un vechi apărător al tezelor conservatoare, iar victoria sa urmează să permită Partidului Republican să-şi lărgească baza electorală.

O republicană în vârstă de 30 de ani, Elise Stefanik, a devenit marţi seara cea mai tânără femeie aleasă în Congresul Statelor Unite, în care va reprezenta statul New York. 

Elise Stefanik a lucrat la Casa Albă în perioada fostului preşedinte George W. Bush, între  2001 și 2009.

Tânăra va reprezenta o circumscripţie din nordul statului New York în Camera Reprezentanţilor.

Cel puţin 100 de femei vor face parte din noul Congres, ceea ce reprezintă un record.

În Texas a apărut încă un Bush, George P. Bush, fiul lui Jeb Bush, strănepotul şi nepotul celor doi preşedinţi americani cu acelaşi nume.

El a fost ales în Statul Texas în postul de "land commissioner", o funcţie puţin cunoscută, dar puternică.

Provocând o înfrângere usturătoare democraţilor, tabăra republicană deţine de-acum cel puţin 51 dintre cele 100 de mandate în Senat şi păstrează controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.

Republicanii şi-au construit victoria obţinând cele şase mandate de care aveau nevoie pentru a prelua controlul Senatului, dominat de către democraţi din 2006.

Victoria lor a fost decisă în Colorado, în vest, Arkansas, în sud şi South Dakota, în nord, state în care candidaţii republicani au învins senatori democraţi în exerciţiu.

Potrivit anumitor proiecţii, republicanii ar putea să-şi consolideze controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, în care deţin majoritatea începând din 2010, cu 233 din cele 435 de mandate.

În total, 36 din cele 100 de mandate de senatori şi toate mandatele din Cameră sunt înnoite în aceste alegeri de jumătate de mandat, în care preşedintele Obama a plătit preţul unei nepopularităţi tot mai mari.