Resortul de lux care și-a propus să reînvie stațiunea Lacul Sărat din Brăila. Investitor: „Baza de tratament este unică în România”

În stațiunea Lacul Sărat din Brăila la începutul lunii iunie s-a inaugurat un resort de lux cu specific de tratamente și spa, o investiție curajoasă a unui antreprenor local în valoare de 20 milioane de euro. Construcția a durat trei ani și jumătate, iar antreprenorul Vasile Dogărescu și-a propus să reînvie stațiunea Lacul Sărat, aflată până la inaugurarea hotelului în degradare.

Alma Health & Spa este o un resort inaugurat în luna iunie a anului 2022 în stațiunea Lacul Sărat din Brăila. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1417, iar de la sfârșitul secolului XIX începe să devină o atracție turistică. Lacul Sărat a fost o destinație populară în urmă cu 100 de ani, însă după cel de-al Doilea Război Mondial și naționalizarea facilităților de cazare, renumele stațiunii începe să se piardă, scrie infofinanciar.ro.

O nouă șansă pentru Lacul Sărat

În ultimii 30 de ani Lacul Sărat s-a aflat într-o stare de degradare continuă, fiind o stațiune în care investițiile au fost păstrate la minim, iar facilitățile de cazare erau ori insuficiente, ori conservate la nivelul anului 1989.

Vasile Dogărescu, antreprenor local cu afaceri în domeniul agriculturii și vânzării de carburant (grupul de firme Eldomir) și-a propus în anul 2017 să ridice un resort de lux pe malul Lacului Sărat.

„Conceptul a luat naștere în vara anului 2017, iar în luna iunie a anului 2018 s-au forat primii piloni. Terenul este foarte ridicat, lacul natural s-a format datorită structurii solului, iar argila nu dă voie apei să penetreze. Construcția s-a realizat în trei ani și jumătate, pilonii fiind forați la 30 de metri adâncime”, a declarat Vasile Dogărescu.

Inaugurarea resortului a fost amânată de pandemie și crizele economice, însă lucrările nu au fost puse pe pauză, existând activitate constantă pe șantier: „Nu am sistat lucrările, dar uneori s-a lucrat într-un ritm mai lent din două motive: grija față de oameni și impredictibilitatea.”

 

Investiție de 20 milioane de euro

O afacere de familie, investiția de la Lacul Sărat are scopul de a renaște stațiunea și de a oferi servicii premium, de calitate, pentru clienții care caută un weekend de relaxare sau chiar au nevoie de tratamente medicale.

În prezent Alma Health & Spa are 100 de angajați, majoritatea din Brăila și comunele din zonă, iar Vasile Dogărescu a spus ca ar vrea să mai angajeze încă 100 de oameni, însă există o criză a forței de muncă în regiune. Managerul de la Spa are o experiență de peste 15 ani în domeniu, fiind venită în România după mai mulți ani petrecuți în Occident și pe vase de croazieră. Managerul hotelului este tot o româncă adusă din Cipru, brăileancă de origine. Fiind o stațiune în care nu exista o activitate turistică relevantă, industria ospitalității nu era cu adevărat dezvoltată în Lacul Sărat. Principalele provocări ale investitorului sunt în prezent promovarea la nivel național a stațiunii și formarea unei echipe profesioniste pentru resort.

Complexul are șase corpuri, două dintre ele independente. Zona de cazare este dotată cu 185 de camere de hotel moderne, echipate cu senzori și programate digital. Tot ce înseamnă lumini, draperii, termostat se controlează prin intermediul tabletelor din cameră.

Tratament la Lacul Sărat

Adevărata atracție constă de fapt în serviciile pe care resortul le oferă. Fiind un proiect care se adresează persoanelor preocupate de wellness & wellbeing, de îmbunătățirea stării de sănătate, există mai multe servicii din această zonă.

Proprietățile medicale ale apei și nămolului de la Lacul Sărat sunt folosite și în interiorul facilităților hotelului. Există o zonă de tratamente, de revigorare medicală, piscină interioară cu apă dulce, jacuzzi, saline, saune, Hammam, camere de terapii, etc. Spre exemplu, Alma Health & SPA are 60 de cabinete individuale de tratament. Dacă vrei să faci o baie cu nămol, o faci singur într-o cadă spațioasă, în propria cameră, nu înghesuit alături de alte 10 persoane. Nămolul și apa vin direct în cadă din lac, experiența de relaxare fiind inedită și mult mai confortabilă decât tradiționalele băi cu nămol de pe plajă.

„Baza de tratament este unică în România, deoarece are circuitele separate, peste 60 de camere individuale de tratament, dar există și spații comune”, explică antreprenorul Vasile Dogărescu.

Resortul are și o plajă privată cu două piscine și deschidere la lac, capacitate de 1.000 de șezlonguri, unde pot să vină și brăilenii să se relaxeze. O zi la plaja Alma Health & Spa costă 60 de lei, dacă ești cazat la resort, prețul intră în costurile camerei.

O noapte de cazare la Alma Hotel & Spa începe de la 575 lei pe noapte. Resortul a fost gândit ca o afacere pe tot parcursul anului, să nu depindă de turiștii sezonieri. Investitorul a mai construit și șase restaurate, cu specific de mâncare diferit, de la tradițional româneasc la mâncare cu specific internațional sau meniu pescăresc. Facilitatea mai este dotată și cu o sală de evenimente cu capacitate în rândul sutelor de persoane și camere de conferință.

O stațiune care vrea să protejeze mediul

„Vrem să fim prietenoși cu mediul, cu lacul, deoarece vom exista atâta vreme cât lacul are proprietățile specifice. O stațiune balneară trebuie să aibă minim doi factori naturali: apa sărată și nămolul. Se fac măsurători de patru ori pe an, se analizează proprietățile apei și calitatea aerului”, ne explică Vasile Dogărescu.

Antreprenorul se așteaptă ca în primul an de la inaugurare să aibă nopți de cazare ocupate mai multe decât toate facilitățile din Brăila. Investiția sa vrea să transforme Brăila într-o destinație turistică relevantă de la noi din țară, în contextul în care orașul nu se poate folosi de Dunăre din cauza restricțiilor UE.

„Feedback-ul din piață a fost excelent și ne bucură căldura și interesul cu care a fost primit proiectul nostru”, spune Vasile Dogărescu, proprietarul grupului de companii Eldomir.