Totalul creditelor în lei se ridica, în februarie, la 86,2 miliarde de lei (plus 0,23% faţă de luna precedentă), din care 49,65 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 34,7 miliarde de lei de populaţie.
Creditele în valută totalizau 133,5 miliarde de lei (minus 0,6%), din care 63,6 miliarde de lei contractate de agenţii economici şi 68,5 miliarde de lei de populaţie.
Bucureştenii aveau, la finele lunii februarie, credite în lei restante în sumă de 3,7 miliarde lei şi în valută de 9,5 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală atingea nivelul de 27,3 miliarde de lei, iar al celor în valută – aproape 61 de miliarde lei.
În restul ţării, unele dintre cele mai mari rate ale restanţelor se înregistrează în judeţele Sălaj (29,6% din creditele în lei şi 25,8% din creditele în valută), Vâlcea (24,5% din creditele în lei şi 20,7% din creditele în valută), Brăila (26,3% din creditele în lei şi 19,5% la creditele în valută), Suceava (24,6% din creditele în lei şi 19,3% din creditele în valută) şi Bistriţa-Năsăud (23% din creditele în lei şi 20% din creditele în valută).
Sursa: Agerpres