Restaurantele McDonald’s din Rusia își vor schimba numele! Gigantul a vândut sute de locații

McDonald's

SURSA FOTO: Dreamstime

McDonald's a decis să își vândă sutele de restaurante de tip fast-food pe care le avea în Rusia, pe fondul războiului din Ucraina. În prezent, se caută un nou nume pentru acestea, în timp ce faimosul logo al fast-food-ului american este dat jos de pe clădiri.

Fostele restaurante McDonald’s din Rusia își vor schimba numele! Au fost deja alese câteva opțiuni

McDonald’s, cel mai mare lanț de restaurante de tip fast-food din lume, avea aproape 850 de locații în Rusia, însă a decis să le vândă pe toate unei firme locale, pe fondul războiului început la data de 24 februarie, asta după ce în luna martie anunța doar o închidere temporară a acestora.

Presa internațională scrie că aceste restaurante vor fi vândute lui Alexander Govor, cel care deține o operațiune cu 25 de restaurante, în timp ce restul francizaților vor avea opțiunea de a lucra sub noul nume care urmează să fie ales.

În ceea ce privește numele, McDonald’s Rusia are în vedere mai multe opțiuni printre care se numără „Fun and Tasty” sau „The Same One”. Vineri, compania americană a anunțat că au mai fost înregistrate câteva nume la agenția Rospatent, printre care „Just Like That” sau „Open Checkout”.

Amintim că McDonald’s se află printre companiile internaționale care au decis să părăsească țara condusă de Vladimir Putin, după ce armata sa a invadat Ucraina și a produs mai multe atrocități, scrie Reuters.

McDonald’s s-a deschis în Rusia în anul 1990

Era ora 4 dimineața, iar un șuvoi de ruși începuse deja să se alinieze în fața clădirii, în frigul geros al iernii, cu câteva ore înainte de ora deschiderii. Când ușile s-au deschis, sute de moscoviți înfometați și înfofoliți s-au grăbit să intre pentru a gusta pentru prima dată din această creație ”extraterestră”: Big Mac.

Era ianuarie 1990 și McDonalds își deschidea primul restaurant în Uniunea Sovietică, devenind una dintre puținele companii occidentale care au reușit să treacă de Cortina de Fier în ultimele zile ale acesteia, pe măsură ce se deschidea încet către lume.

La acea vreme, rușii erau înfometați. În sensul propriu. Magazinele rămâneau frecvent fără alimente și nu aveau majoritatea produselor care existau în lumea occidentală. O masă la McDonald’s costa jumătate din salariul pe o zi, dar „este neobișnuit… și delicios”, i-a spus o localnică unui reporter CBC News la deschidere, după ce a încercat primul ei burger.

„Cu toții suntem flămânzi în acest oraș”, a spus femeia. „Avem nevoie de mai multe astfel de locuri – nu există nimic în magazinele și restaurantele noastre”. McDonald’s a ajuns să fie nevoit să rămână deschis câteva ore după ora oficială de închidere din cauza cererii mari și a servit un număr impresionant de 30.000 de clienți în ziua deschiderii – un record pentru emblematicul lanț american.

Bineînțeles, în cei 32 de ani care au trecut de atunci, Rusia a devenit un paradis capitalist, plin de mii de mărci occidentale recunoscute și de investiții străine. Dar în săptămânile care au urmat invaziei președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina, țara vecină, și pe fondul condamnării globale, majoritatea acestor mărci și-au închis porțile, fie închizând temporar, fie părăsind complet țara, scrie CNBC.

Nu toți rușii sunt triști de faptul că faimosul fast-food și-a închis porțile

„Bună ziua, americani… Vrem să vă mulțumim pentru toate sancțiunile voastre, pentru că ați luat din țara noastră Coca Cola, KFC, McDonald’s (…) Acum, până la vară, vom fi sănătoși, puternici și fără grăsime în fund”, a scris influenceriața și comedianta rusă Natasha Krasnova într-o postare pe Instagram în martie, care a fost vizualizată de peste 5 milioane de ori.

Mulți ruși au încurajat înlocuirea lanțurilor occidentale cu mărci rusești și, în acest moment, sunt perfect capabili să își facă singuri hamburgerii și alte produse de tip fast-food. De asemenea, unii au făcut presiuni pentru a renunța la mâncarea de tip american în ansamblu în favoarea mâncărurilor locale, deoarece o mare parte din țară respinge simbolurile occidentale din patriotism.