Restaurantul The View închis temporar după controale riguroase, cu amenzi de aproape 50.000 de lei

Restaurantul The View din municipiul Constanţa a fost închis temporar de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), după ce echipele de control au descoperit multiple nereguli care pun în pericol sănătatea publică.

Printre acestea se numără prezenţa gândacilor, depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime în spaţii insalubre, echipamente de gătit extrem de murdare și nerespectarea fluxului tehnologic în blocul alimentar. Pentru aceste nereguli, unitatea a fost sancţionată cu amenzi în valoare totală de aproape 50.000 de lei.

Controlul CJPC la restaurantul The View

Reprezentanţii CJPC Constanţa au efectuat un control amănunţit la restaurantul The View, situat pe bulevardul Elisabeta nr. 2 A, municipiul Constanţa, în cadrul Comandamentului 1 Mai 2025. La momentul verificărilor, personalul restaurantului nu a putut furniza autorizaţiile de funcţionare, ceea ce a dus automat la aplicarea unei amenzi de 7.000 de lei. În timpul controlului, inspectorii au identificat mai multe nereguli majore care au pus în pericol siguranţa alimentară a consumatorilor.

Printre cele mai grave deficienţe identificate de echipele de control se numără prezenţa insectelor vii, dar şi a gândacilor morţi în zonele de depozitare a alimentelor. Inspectorii au constatat, de asemenea, că produsele alimentare destinate preparării produselor finite erau depozitate în spaţii neigienizate de o perioadă îndelungată, iar echipamentele de gătit prezentau depuneri grosiere de grăsime arsă.

În plus, echipamentele folosite pentru prepararea alimentelor erau acoperite cu resturi alimentare, iar în spatele acestora se regăseau impurităţi care puneau în pericol igiena generală a unităţii.

De asemenea, inspectorii au semnalat faptul că nu se respecta fluxul tehnologic în blocul alimentar, în special în ceea ce priveşte manipularea legumelor, produselor din carne şi ouă. În această zonă au fost identificate răcitoare cu praf, impurităţi şi unele echipamente care erau rupte sau desprinse.

Condiţii improprii în baruri şi spaţii de depozitare

Controalele au relevat și deficienţe în zona barurilor restaurantului, unde tavanul era deteriorat, cu găuri vizibile și porţiuni lipsă. De asemenea, echipamentele din baruri și ustensilele folosite pentru servire erau extrem de uzate, iar unele dintre ele prezentau un grad avansat de deteriorare. Inspectorii au constatat, de asemenea, că produsele alimentare folosite ca materii prime pentru prepararea produselor finite nu aveau etichete sau elemente de identificare, fapt ce reprezintă o încălcare a reglementărilor privind trasabilitatea alimentelor.

Pe lângă amenda de 7.000 de lei primită pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare, restaurantul The View a fost sancţionat cu două amenzi suplimentare în valoare de 40.000 de lei pentru neregulile descoperite.

În urma acestor controale, unitatea a fost închisă temporar până când toate deficienţele vor fi corectate. Restaurantul va putea relua activitatea doar după ce toate problemele semnalate de CJPC vor fi remediate, iar condiţiile de igienă și siguranţă alimentară vor fi conform normelor legale.