Restrângerea investiţiilor publice ar putea să fi efectul combaterii corupţiei şi a evaziunii fiscale, care ar trebui să ducă la o mai bună utilizare a banului public, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
El a revenit asupra unei declaraţii de acum două zile în care spunea că scăderea investiţiilor publice poate avea efecte benefice pe termen lung, dacă acestea au fost făcute pe baza întăririi disciplinei financiare. 'Am făcut un comentariu referitor la faptul că o bună parte din aceste restrângeri de investiţii publice ar putea să fie efectul unei mai bine utilizări a banului public (…) Pe termen scurt, reducerea investiţiilor restrânge activitatea economică. Eu am spus că dacă o parte din reducerea investiţiilor vine dintr-o mai bună utilizare a banului public, pe termen lung avem şi efecte pozitive, pentru că din acelaşi leu utilizat pentru construirea unui centimetru de autostradă, faci mai mulţi. Altfel, introducem în relativ derizoriu tot efortul acesta de combatere a corupţiei, de reducere a evaziunii fiscale, pentru că nu este vorba doar de moralitate aici, ci şi de efecte pozitive importante', a precizat Isărescu în cadrul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei.
Guvernatorul BNR a subliniat faptul că a vrut să lanseze o ipoteză potrivit căreia succesul efortului de combatere a evaziunii fiscale şi a corupţiei are efecte financiare şi economice pe termen lung. 'Cred că şi bătălia asta cu corupţia are rostul ei. Din ce am citit nu s-au cheltuit banii, mai ales la locale (…) Nu e vorba numai de dreptate dar şi de eficienţă economică, se eliberează sume imense, aproape la fel de important. De asemenea, lupta împotriva evaziunii ajută concurenţa pe piaţă. Evaziunea fiscală distruge piaţa. Cei care plătesc şi sunt corecţi ies de pe piaţă', a mai spus Mugur Isărescu.
SURSA: Agerpres