Motivul: Tranzitul de carcase de ovine şi bovine către ţările din Orientul Mijlociu a fost practic blocat. Autorităţile sanitar-veterinare din Turcia suspectau că mieii din România ar suferi de scarpia (Encefalopatie spongiformă transmisibilă – EST) – o boală specifică acestor animale.
De asemenea, Romică Grătar un alt crescător de oi din localitatea Mihai Bravu şi reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Giurgiu a declarat că în acest an nu a reuşit să exporte nici măcar un miel viu, iar vânzările au fost mult mai slabe decât în 2012.
„La vânzările de ied şi miel a fost cel mai slab an din ultimul deceniu. Eu, împreună cu soţul, fratele şi cumnatul deţinem o fermă cu 300 de capre şi 1.000 de oi în localitatea Husăsăul de Tinca (judeţul Bihor) şi am reuşit să dăm pe piaţă, până la închiderea vânzărilor 200 de miei şi iezi, adică fix jumătate faţă de perioada Paştelui din 2012”, a spus Anca Demian.
„Mulţi oameni au preferat miei de la supermarket”
Fermierii Bihor susţin că pe lângă problemele apărute la exporturi criza economică îi îndepărtează pe oameni de piaţa tradiţională, de târgurile unde sunt organizate puncte de tăiere.
„Mieii şi iezii s-au vândut cu 20-25 lei kg. Preţul maxim l-am obţinut în cazul comenzilor cu livrare la domiciliu. Din totalul vânzărilor, iezii au fost 40%. Anul acesta s-a văzut că oamenii preferă să-şi drămuiască cheltuielile. Foarte mulţi au preferat jumătate de miel şi în acest caz nu au mai mers şa târg pentru cumpărături, s-a dus direct la supermarket. Personal, la export nu am reuşit încă să dau nimic, este pentru prima oară în ultimii zece ani când se întâmplă aşa. Nici ceilalţi crescători nu au avut exporturi la nivelul anilor trecuţi, probabil faţă de anul trecut nu au reuşit să livreze în alte ţări nici măcar 20%. Au scăzut şi preţurile şi vânzările”, a menţionat Anca Demian.
Anul trecut, crescătorii de oi din Bihor au avut exporturi numeroase înaintea sărbătorilor de Paşte, iar mielul ajunsese să se vândă cu 15-16 lei /kg în viu, iar la carcasă atinsese 27-30 lei kg. Cererea fusese depăşită de ofertă în ultimele zile dinaintea Paştelui.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.