Intră în vigoare de luni, 18 ianuarie! Românii trebuie să respecte noi reguli dacă doresc să intre în Marea Britanie.
Toți cei care sosesc în Marea Britanie trebuie să prezinte un test negativ pentru coronavirus. Acesta trebuie să fie efectuat cu cel mult 72 de ore înainte deplasării.
Guvernul britanic a mai precizat că toate persoanele care intră în țară trebuie să se auto-izoleze timp de zece zile. Cei care repetă testul în timpul auto-izolării pot scurta perioada de izolare, notează Reuters.
Intră în vigoare de luni, 18 ianuarie
Boris Johnson a declarat că noile măsuri au ca scop împiedicarea unui posibil colaps al cadrelor medicale.
„Ceea ce nu vrem să vedem este ca toată munca depusă până acum să dispară odată cu sosirea unei noi variante ale virusului”, a declarat Boris Johnson, explicând sfârșitul aranjamentelor făcute cu unele state care erau exceptate de măsura carantinei după intrarea pe teritoriul Angliei.
Amintim că Marea Britanie a blocat joi toate zborurile dinspre America de Sud, Portugalia și alte țări. Măsura a fost luată din cauza zvonurilor lansate cu privire la noua tulpină a coronavirusului.
„Vom continua să intensificăm restricțiile atât la granițe, cât și în interiorul țării”, a declarat Boris Johnson.
Coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial
Potrivit Sky News, numărul deceselor în urma infectării cu noul coronavirus continuă să crească în întreaga lume. Totuși vaccinul care a început să fie distribuit rămâne singura speranță a oamenilor.
De menționat este faptul că decesele globale legate de coronavirus au trecut de două milioane, după un an de când a fost identificat pentru prima dată în China, mai precizează sursa citată.
În ceea ce privește evoluția pandemiei pe glob, potrivit cifrelor de la Universitatea Johns Hopkins, SUA au înregistrat cel mai mare număr de decese, peste 389.000 și mai mult de 23 de milioane de cazuri.
SUA este urmată de Brazilia, unde au fost identificate recent mai multe variante noi de coronavirus, este pe locul doi, cu peste 207.000 de decese, iar următoarepe pe listă sunt India și Mexicul, cu aproximativ 152.000 și, respectiv, 137.000 de decese.