Centrul Infotrafic vine cu detalii de ultimă oră pentru șoferii care vor ajunge astăzi pe Ausotrada Soarelui. Potrivit sursei citate, în cursul zilei de miercuri vor fi impuse restricții de circulație pe mai multe tronsoane de pe A2, pentru efectuarea unor lucrări de reparații.
Mai exact, Centrul Infotrafic anunță că vor fi impuse restricții la kilometrul 165, pe sensul către București, unde banda de urgență și prima bandă vor fi restricționate, până în jurul orei 13.00, dar și între kilometrii 144-142, pe sensul către București, unde a doua bandă va fi restricționată, până în jurul orei 16.00.
Recomandări de călătorie pe Autostrada Soarelui
În acest sens, vin și câteva recomandări pentru șoferi. Aceștia trebuie să mărească distanța de siguranță între autovehicule și de asemenea, să semnalizeze înaintea schimbării benzii și să respecte limitele de viteză instituite.
Menționăm faptul că traficul pe Autostrada Soarelui ar putea să fie unul destul de intens spre finalul săptămânii. Foarte mulți români aleg să petreacă minivacanța de 1 mai pe litoralul românesc, iar unitățile hoteliere deja s-au pregătit.
Până acum, aproape 100 de hoteluri își vor deschide porțile în stațiunile de la Marea Neagră. De asemenea, începând cu data de 1 iunie, 90% din unitățile de cazare vor fi gata să îi primească pe turiștii nerăbdători să petreacă o vacanță la malul marii.
Totodată, patruzeci de hoteluri au primit turiști de Paște și 100 vor fi deschise la mare de 1 Mai, rezervările fiind deja făcute de ceva timp.
Cum va fi vremea de 1 mai la mare
Și vremea bună va ține cu turiștii. Spre exemplu, potrivit prognozei meteo publicate de ANM, de 1 mai, vremea va fi plăcută în București, iar temperaturile maxime nu vor depăși 20 grade Clesius. Cerul va fi înnorat pe tot parcursul zilei, însă șansele de ploaie sunt foarte reduse.
La mare în schimb, lucrurile stau mai bine, deși vântul va fi destul de puternic, temperaturile maxime ajung chiar și până la 19 grade, anunță ANM. Cerul va fi senin, soarele va fi puternic, însă vântul va sufla în rafale.
Pe de altă parte, o veste bună este că șansele de ploaie vor fi scăzute, însă cu toate acestea, instabilitatea atmosferică poate lua prin surprindere.
Și cei care aleg să meargă la munte în minivacanța de 1 mai trebuie să știe că temperaturile vor fi destul de scăzute. Maximele ajung doar până la 12 grade, în timp ce minimele vor fi de 2 grade, potrivit ANM. Totodată, la fel ca și la mare, la munte vântul va sufla în rafale, drept urmare, vremea se va simți și mai rece.