Restricții de Revelion în majoritatea țărilor europene. Întreaga UE se confruntă cu o creștere record a infecțiilor zilnice

În Franța 208.000 de cazuri noi miercuri, în Spania peste 100.000 de cazuri într-o singură zi, pentru prima dată. Și în Italia sunt 98.000 de infectați, cu o rată de pozitivare de 9,52%.

Prin urmare, atenție ridicată în vederea viitoarelor petreceri de Revelion. Germania, de exemplu, a anulat petrecerile mari și a stabilit o limită de 10 persoane pentru întâlnirile private, potrivit informațiilor transmise de euronews.com

Ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach, face apel la bun simț și spune că întreaga populație trebuie să fie precaută.

„Așadar, fac apel la populație să fie foarte precaută în zilele de la sfârșitul anului, pentru a nu facilita lanțurile de infectare și a încerca să le oprească. Vă rugăm să sărbătoriți în grupuri foarte mici și să nu vă puneți în pericol reciproc, pentru că odată cu incidența actuală a cazurilor raportate subestimăm pericolul în care ne aflăm”, a declarata ministrul german al Sănătății, Karl Lauterbach.

Filarmonica din Viena a confirmat că celebrul său Concert de Anul Nou nu va renunța pentru a doua oară la publicul în sală

În Austria, Filarmonica din Viena a confirmat că celebrul său Concert de Anul Nou nu va renunța pentru a doua oară la publicul în sală, chiar dacă vor fi numai 1.000 de spectatori.

Daniel Barenboim, dirijorul Orchestrei Filarmonicii din Viena spune că este nevoit să se mulțumească cu această situație.

„Cred că suntem foarte norocoși că reușim să ținem concertul cu 1.000 de persoane, pentru că muzica trebuie să fie ascultată live. Faptul că avem 92 de țări care vizionează, este un gest minunat față de orchestră și muzică. Dar, practic, trebuie să fie publicul, publicul pe viu.

Și cred că acest lucru este deja și va fi foarte special în aceste vremuri dificile”, a spus Daniel Barenboim, dirijorul Orchestrei Filarmonicii din Viena.

Pe scurt, nu este scenariul ideal potrivit maestrului, pentru care însă cel mai important lucru este că muzica continuă să răsune în celebra sală de aur vieneză, potrivit sursei menționate.