În acest an, atât de Crăciun, cât și de Revelion, românii trebuie să știe că măsurile impuse în contextul pandemiei de coronavirus vor continua. Pe de altă parte, Guvernul pregătește un nou set de măsuri speciale pentreu perioada sărbătorilor de iarnă, mai relaxate decât în restul anului.
Conform ultimelor informații, petrecerile de Revelion ar urma să se încheie la ora două dimineața. În ceea ce privește programul de funcționare al magazinelor din țară, Executivul ar avea în plan ca acestea să poată funcționa până la ora 23:00. Totodată, o altă măsură luată în calcul de Guvern o reprezintă creșterea gradului de ocupare în hoteluri, pensiuni și restaurante până la 70%.
De menționat este faptul că cel mai probabil toate măsurile și modificările vor fi aprobate abia săptămâna viitoare într-o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, urmând apoi o Hotărâre de Guvern, aprobată de Executiv.
Pe de altă parte, până în momentul de față nu este cunoscut încă cum va funcționa programul restaurantelor, al cafenelelor sau al cluburilor, dar și intervalul în care vor putea dura petrecerile, sau modul în care accesul se va face în incinta acestora.
Totodată, un alt aspect care până în momentul de față este necunoscut îl reprezintă masca de protecție, care nu se știe dacă va rămâne obligatorie în spaţiile publice neaglomerate, în localităţi cu incidenţă sub 3 la mie. De asemenea, încă nu se știe ce va decide Executivul în legătură cu slujbele religioase din interior și dacă va exista o limită de participanţi.
Anunțul făcut de Alexandru Rafila
Amintim faptul că și profesorul Rafila a vorbit despre noul set de măsuri. El a anunțat că în această săptămână subiectul va fi dezbătut și adoptat.
„Subiectul va fi dezbătut și adoptat în cursul acestei săptămâni, dar nu putem intra în detalii. Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, rugămintea e să înțeleagă că aceste petreceri în stradă, chiar dacă incidența este mică, utilizarea corectă a măștii în spațiile aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, e absolut obligatorie”, a spus Rafila într-o conferință de presă.
În ceea ce privește evenimentele exterioare, ministrul Sănătății susținea că nu se poate vorbi de petreceri, adăugând că evenimentele cu un număr mare de persoane nu sunt recomandate, în special în contextul în care varianta Omicron a ajuns deja în România.
„Nu recomandăm să existe evenimente cu număr foarte mare de persoane și aglomerații. Nu putem discuta de petreceri. Dar dacă aceste lucruri se vor întâmpla și cadrul legal va permite acest lucru, trebuie desfășurate în condiții de siguranță. Oamenii să se protejeze în continuare, să nu creadă că o incidență scăzută e un elemenmt de nerespetare a unor reguli. Dimpotrivă, înseamnă un element de păstrare a incidenței scăzute și de păstrare a vieții cât mai aproape ne normalitate”, a spus Rafila.