Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat, duminică, înăsprirea restricţiilor impuse pentru a contracara coronavirusul, ce includ închiderea temporară, începând de luni, a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport şi piscinelor, informează AFP.

În acelaşi timp, barurile şi restaurantele nu vor mai avea voie să primească clienţi după ora 18:00.

Deciziile luate de premierul Conte vin în ciuda opoziţiei guvernatorilor regiunilor şi a manifestaţiilor puternice anti-izolare din peninsulă.

Măsurile, care sunt valabile o lună, până pe 24 noiembrie, vin după publicarea de noi cifre record privind contaminările cu coronavirus şi în pofida opoziţiei guvernatorilor regionali şi a manifestaţiilor împotriva restricţiilor. Ultimul bilanţ indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

Pe de altă parte, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee şi universităţi desfăşurându-se în schimb online, notează Agerpres.

Totodată, populaţia este îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

Ciocniri cu forţele de ordine la Roma sau Napoli

“Semi-izolare pentru o lună”, titrează cotidianul La Reppublica, subliniind că Giuseppe Conte nu a depus prea multe eforturi pentru a-i linişti pe liderii regiunilor care au luat măsuri mai puţin drastice pentru a salva companiile puternic afectate de izolarea din primăvară.

Noile măsuri au fost anunţate la câteva ore după o manifestaţie cu zeci de susţinători ai extremei drepte care au protestat faţă de izolare, care au înfruntat forţele de ordine în noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul Romei. Aproape 200 de militanţi mascaţi aparţinând unei grupări neo-fasciste Forza Nuova au lansat proiectile către poliţişti şi au incendiat pubele. La Napoli, incidente au izbucnit deja din noaptea precedentă.

Acestea au avut loc ca urmare a deciziilor luate săptămâna acesta de a impune izolarea în trei regiuni: Lazio, Lombardia şi Campania. Dar guvernatorii regiunilor au avertizat că închiderea afacerilor va provoca tensiuni sociale în momentul în care izolarea din primăvară a împins Italia în cea mai gravă recesiune economică de după război, potrivit news.ro.