Restricţii mai dure pe litoral! Măsuri de urgenţă luate de autorităti, după creşterea infectărilor. Ce-i aşteaptă pe turişti

Mare litoral

Autorităţile de pe litoral se tem de o explozie a cazurilor de COVID-19 în zonă, având în vedere sutele de mii de turişti ce se află zilnic la malul Mării Negre, în aceastră perioadă. Ce decizii au fost luate?

Numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 în creştere din România a dus la măsuri de urgenţă luate de autorităţile de la malul mării, o zonă extrem de aglomerată în această perioadă.

Măsuri stricte pe litoral! Există mari aglomerări de oameni, din cauza celor circa 300.000 de turişti

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Silviu Coşa, în zonele aglomerate de pe litoral vor fi trimise patrule, care vor verifica dacă sunt respectate într-adevăr restricţiile.

Vor exista şi controale în mijloacele de transport în comun şi în restaurante. Prefectul spune că în aceste zile, pe litoral sunt chiar şi 300.000 de turişti în fiecare zi.

“Este o perioadă foarte aglomerată. Sunt chiar 300 de mii de turiști, zilnic, aflați pe litoral. Aceștia nu sunt distruibuiți în mod egal, pe raza județului. Ei se regăsesc aglomerați pe anumite zone, terase, plaje, faleze. Locuri în care aglomerația favorizează răspândirea virusului.

Am constatat că există o creștere a numărului de îmbolnăviri zilnice. Și chiar dacă rată de incidență este subunitară, este 0,12 pe județ, am considerat că este necesar să impunem anumite măsuri astfel încât să nu ajungem la situațiile nefericite de la sfârșitul anului trecut”, a declarat prefectul Silviu Coşa pentru Antena 3.

Ce s-a decis, mai exact, la nivelul judeţului Constanţa?

Miercuri, 4 august, autorităţile din Constanţa s-au reunit în şedinţă de urgenţă. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța a stabilit măsurile ce trebuie luate după ce rata de infectare la nivelul judeţului a crescut.

“S-a propus instituirea controalelor în zonele aglomerate pentru a se respecta măsurile sanitare. În primul rând purtarea măştilor de protecţie şi distanţarea fizică. În autobuze şi adunări în aer liber, cum ar fi competiţii sportive, mitinguri, spectacole.

De asemenea, s-a cerut ca fiecare primărie din judeţ să dispună de un spaţiu de vaccinare şi să se aducă la cunoştinţă că imunizarea este cea mai sigură metodă de a nu face forme grave de COVID-19”, a precizat prefectul Silviu Coşa.

Iată principalele decizii prevăzute în Hotărârea nr. 112 a CJSU:

  • se reevaluează încadrarea județului Constanța la o rată de incidență mai mică sau egală cu 2/1.000 locuitori;
  • primăriile din județ vor comunica CJSU până vineri, la ora 12:00, hotărârile adpotate de CLSU-uri pentru dispunerea de măsuri de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • autorizarea și avizarea de evenimente de către U.A.T.-uri (mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte etc.), se va face respectând strict prevederile HG 730/2021;
  • în fiecare luni, primăriile vor informa Instituția Prefectului cu privire la evenimentele pe care le-au avizat;
  • CLSU-urile vor dispune acțiuni organizate pentru accelerarea ritmului campaniei de vaccinare. Pentru acest demers, compartimentele de specialitate din cadrul primăriilor vor informa cetățenii și vor oferi explicațiile necesare. De asemenea, autoritățile locale trebuie să identifice și să pregătească spații adecvate pentru vaccinare, care vor fi puse la dispoziția echipelor mobile;
  • structurile MAI, ITM Constanța, DSP Constanța și DSVSA Constanța vor intensifica acțiunile de control privind respectarea prevederilor din HG 730/2021, cu precădere în mijloace de transport în comun, în spații închise și la evenimentele cu număr mare de participanți.