Va fi trafic de coșmar la intrarea în București. Unde se vor aplica restricții de durată din 29 iunie

Trafic

Trafic/SURSA FOTO: pexels.com

Începând de sâmbătă, traficul rutier va fi restricționat pe Șoseaua București - Ploiești, în zona Gării Băneasa - Fântâna Miorița, pentru a permite pregătirile pentru lucrările la viitoarea stație de metrou Gara Băneasa de pe Magistrala M6.

Restricții de trafic la intrarea și ieșirea din București

Miercuri, pe 26 iunie, reprezentanții Metrorex au transmis într-un comunicat de presă că pentru activităţi pregătitoare în cadrul contractului de execuţie „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare şi execuţie structură de rezistenţă staţii, galerii şi tuneluri. Lotul 1.1 – 1 Mai-Tokyo”, la viitoarea staţie de metrou Gara Băneasa de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secţiunea Sud, din 29 iunie vor intra vigoare restricţii de trafic rutier.

Planul de deviere a circulației a fost aprobat de Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, Direcția Transporturi, de Administrația Străzilor București și de Brigada Rutieră București.

Prin urmare, restricția de circulație va fi impusă pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița, constând în ocuparea a două benzi de circulație pe sensul de intrare în București (banda I și banda II). Traficul rutier va fi dirijat să se desfășoare pe câte două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploiești, în zona menționată.

Operațiunile pregătitoare pentru devierea traficului vor fi executate sub supravegherea și cu sprijinul Brigăzii Rutiere.

Zona de la Fântâna Miorița vizată de restricţii / SURSA FOTO: Google Street View

Magistrala, legătură directă între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Otopeni

Magistrala 6 va asigura o legătură directă între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Otopeni, fără necesitatea de a face transbordare la stația 1 Mai. Aceasta va avea o lungime de 14,2 kilometri și va include 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Reprezentanții Metrorex au adăugat că „această conexiune nouă şi rapidă se adresează tuturor locuitorilor Capitalei, oamenilor de afaceri, navetiştilor, turiştilor şi va asigura îmbunătăţirea oportunităţilor privind activitatea şi călătoriile, mediul şi calitatea vieţii. Noua linie de metrou va deservi o zonă cu un potenţial ridicat de cerere pentru transport rapid, sigur şi eficient. De asemenea, siguranţa în trafic se va îmbunătăţi semnificativ”.

Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este un proiect de utilitate publică și de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare. Acesta are ca obiectiv să satisfacă nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans-european (TEN-T) și este finanțat din fonduri externe, atât rambursabile, cât și nerambursabile.