Resursele de energie electrică ale României au scăzut în primele zece luni ale anului

Resursele de energie electrică ale României s-au diminuat, în perioada ianuarie-octombrie 2012, cu 3%, în timp ce consumul final s-a majorat cu 0,2%, relevă datele provizorii publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în primele zece luni ale anului, resursele de energie electrică au fost de 49,825 miliarde KWh, în scădere cu 1,523 miliarde KWh (-3%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2011. Scăderea resursei de energie electrică a fost cauzată, în principal, de diminuarea producţiei, cu 1,75 miliarde KWh (-3,5%).

În acelaşi timp, consumul final de energie electrică, în perioada analizată, a fost de 43,86 miliarde KWh, cu 0,2% mai mare faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent. De asemenea, iluminatul public a înregistrat o creştere cu 6%, iar consumul populaţiei a crescut cu 1,1%.

Potrivit sursei citate, producţia din termocentrale a fost de 27,036 miliarde KWh în creştere cu 584,8 milioane KWh (+2,2%), producţia din hidrocentrale a fost de 10,521 miliarde KWh, în scădere cu 3,182 miliarde kWh (-23,2%), iar cea din centralele nuclearo-electrice de 9,486 miliarde KWh, mai puţin cu 231,9 milioane kWh (-2,4%).

Producţia de energie electrică din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2012, a fost de 2,005 miliarde KWh, în creştere cu 1,076 miliarde KWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exportul de energie electrică a fost de 640,6 milioane KWh, în scădere cu 1,658 miliarde KWh, respectiv cu 72,1%, iar consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a crescut cu 0,5%, până la 5,326 miliarde KWh.

Datele INS arată că, în primele zece luni din 2012, resursele de energie primară au scăzut cu 2,1%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 3%, comparativ cu intervalul similar din anul anterior.

Principalele resurse de energie primară, în perioada ianuarie-octombrie, au totalizat aproape 28,410 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 623.200 tep faţă de 2011.

Producţia internă a însumat peste 19,008 milioane tep, în scădere cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de peste 9,401 milioane tep, în scădere cu 2,2%.

Sursa datelor INS pentru producţie o constituie Cercetarea statistică lunară privind indicatorii pe termen scurt în industrie (IND TS) şi Cercetarea statistică lunară privind producţia de energie electrică şi termică (IND E), în conformitate cu Regulamentele Consiliului European, Parlamentului European şi Comisiei Europene cu privire la statisticile pe termen scurt.

Informaţiile s-au colectat de la circa 150 operatori economici, care realizează producţie de energie primară şi transformată, iar marja de eroare este de +/-3%.
Sursa: Agerpres