Retailerul polonez de jucării şi articole pentru copii Smyk va deschide în prima parte a lunii decembrie primul său magazin pe piaţa românească în mall-ul AFI Cotroceni din Bucureşti, au declarat, pentru capital.ro, reprezentanţii AFI Palace Cotroceni.
Suprafaţa medie a magazinelor Smyk este de 800 de metri pătraţi. Reteaua cuprinde în prezent peste 40 de magazine, majoritatea fiind situate în Polonia, dar şi în Ucraina, Germania, Rusia şi Turcia. Produsele sunt poziţionate pe segmentul de preţ mediu şi premium.
Smyk face parte, din 2002, din grupul polonez NFI Empik Media &Fashion, controlat de fondul olandez de investiţii Eastbridge, care activează în mai multe domenii, inclusiv sectorul de retail din Europa Centrală şi de Est. Anul trecut, afacerile NFI Empik Media &Fashion au crescut cu 46%, iar profitul net a urcat cu 45%.
Aglomeraţie de magazine de jucării la AFI Cotroceni
Ultimul mall deschis în Bucureşti s-a dovedit un pol de atracţie pentru deschiderea de magazine de jucării. Astfel, fondatorul Domo, Lorand Szarvadi, a deschis al treilea magazin al reţelei Toyplex, cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi.
Tot în central comercial AFI Palace Cotroceni au mai inaugurat magazine distribuitorii de jucării Varuna S din Timişoara şi Noriel Impex din Bucureşti, ambele firme fiind la a doua unitate deschisă.
DETALII:
Citeşte şi Investitorii dau în mintea copiilor: pariază pe magazinele de jucării