Retailerul Louis Delhaize se pregătește să părăsească Ungaria, odată cu finalizarea achiziției supermarcheturilor sale Match și Profi de către CBA și COOP Hungary, după cum relatează cotidianul maghiar Napi Gazdasag.
Banca ungară MFB va facilita un împrumut companiei CBA, în timp ce COOP Hungary dispune de banii necesari pentru preluarea supermarketurilor.
Potrivit ziarului, CBAva prelua magaziele Match și Profi doar din regiunea Budapesta și Pesta, în timp ce COOP le va prelua restul unităților.
Louis Delhaize nu este la primele exituri din țara vecină. La începutul lui ianurarie, retailerul și-a vândut cele 7 hipermarketuri Cora pe care le deținea în Ungaria către Auchan.
În România, Louis Delhaize are planuri de extindere agresivă în următoarea perioadă, cu Cora. Astfel, în noiembrie, Cora va deschide două hipermarketuri – la Bacău şi Alexandria, în urma unor investiții de circa 60 de milioane de euro. În 2013, sunt programate alte două deschideri, la Slobozia și Constanța.