Retailerul de bricolaj OBI, unul dintre principalii jucători din domeniul DIY (Do it Yourself – n.r.) din România, a anunţat că va sprijini programul „Prima Casă“ prin acordarea de discount de 10% pentru cei care se mută într-o nouă locuinţă.

Reducerea oferită de OBI celor care accesează Programul „Prima Casă” vizează şi tinerii care au ales să închirieze o locuinţă. De acest program vor beneficia doar cei care s-au mutat în ultimele 3 luni.

OBI a intrat pe piaţa din România în luna noiembrie a anului trecut şi deţine în acest moment patru locaţii, în Oradea, Bucureşti, Arad şi Piteşti. Pe segmentul de retail „Do it Yourself”, în România mai activează Praktiker, Bricostore, Hornbach, Mr. Bricolage, Dedeman, Ambient şi BauMax.

SURSA: OBI