Retailerul online de mobilă şi decoraţiuni Vivre Deco a cerut Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă, potrivit dosarului nr. 5218/3/2023, înregistrat pe 21 februarie 2023.

Alături de Vivre Deco, în calitate de debitor, apăreau marţi creditorii Aurel Saramet, Rodica Saramet, Constantin Gîrbou, Cristea Căprioara, Ludmila Iancu, Mariana Loredana Cenuşe, Adriana Pîrsoaga, Gheorghe Radu, Horia Alin Sumurducan, Adrian Daniel Virdol şi Dumitru Virgil Ivan, conform zf.ro

Urmează să se discute şi să se aprobe cererea de intrare în insolvenţă

„Urmează să se discute şi să se aprobe cererea de intrare în insolvenţă. Prima adunare a creditorilor urmează să stabilească administratorul judiciar care va administra procedura. Acesta trebuie să facă un tabel al creditorilor şi al creanţelor şi un raport privind cauzele intrării în insolvenţă.

Tabelul provizoriu poate să fie contestat de către orice parte interesată. Dacă nu este contestat, va fi o listă a creditorilor şi în funcţie de aceasta se va realiza un plan de reorganizare care va propune eventual un haircut de creanţe, astfel încât compania să supravieţuiască”, a declarat Cristian Duţescu, avocat în dreptul pieţei de capital.

Există și varianta unui faliment

De asemenea, există şi varianta în care nu este aprobat niciun plan sau nu se redactează niciun plan, caz în care se trece direct la faliment.

„Din câte ştiu eu, la Vivre există un creditor bancar care are o creanţă garantată, creanţă care va fi satisfăcută din obiectul garanţiei. Obligatarii sunt creditori chirografari şi sunt cam ultimii pe listă. Urmează să primească după creditorii garantaţi şi alţi creditori privilegiaţi”, a mai spus Cristian Duţescu.

În cazul unui faliment, se lichidează toate activele şi se împarte averea debitorului către creditori, existând criterii legale care stabilesc care sunt categoriile prioritare de creanţe care urmează să fie plătite.

Instanţa a dispus pe 17 februarie închiderea procedurii de concordat în care compania se afla la solicitarea lui Călin Fusu, preşedintele Consiliului de Adminis­traţie şi acţionar majoritar.

Solicitarea a venit având în vedere că planul de restructurare nu a adunat numărul minim de voturi necesar omologării, conform unui raport publicat la bursă şi semnat de Fusu.

„Nu ştiu dacă vor primi zero, mi se pare o abordare total incorectă să nu primească nimic. Atunci se trece la faliment, lichidează tot şi au închis povestea. Orice obligatar este creditor al societăţii pe care o împrumută şi care intră în insolvenţă şi urmează să suporte rigorile şi consecinţele procedurii”, a explicat Cristian Duţescu.