În această situaţie, piaţa electro-IT din România în 2011, deşi ar fi putut înregistra o creştere cu doi digiţi medii (mai ales din cauza cererii reprimate deja timp de 3 ani, începând cu 2008, anul debutului crizei), a rămas la nivelul unei creşteri mici pe ansamblu, de cca. 10-15%.
Evident, această creştere a fost resimţită în mod diferit în mediul online faţă de mediul offline, astfel încât în mediul online am văzut o creştere mult mai solidă, de peste 20%, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că retailul online este într-adevăr cea mai modernă şi eficientă metodă de comerţ retail, cu un potenţial de creştere semnificativ şi în anii urmatori, până la maturizarea pieţei online din România. Cu doi jucători importanţi, bine consolidaţi, în această piaţă online (eMAG.ro şi grupul FIT cu magazine ca PCfun.ro şi PCGarage.ro), vânzările online pe piaţa de electro-IT sunt în momentul de faţă la nivelul de 20-25% din piaţa totală electro-IT din România.
La acest nivel, România este deja destul de aproape de media europeană a comerţului online cu produse electro-IT, ca şi procent din comerţul retail total, spre deosebire de alte categorii de produse vândute online, unde România este în continuare mult sub media europeană (fashion, jucării, cadouri, etc.).
Evoluţia pieţei totale de retail electro-IT din România în 2012 va depinde semnificativ, în continuare, de contractele guvernamentale şi corporatiste (deoarece aceste produse sunt într-o măsura semnificativă adresate acestor pieţe), astfel încât este dificil de estimat care va fi creşterea înregistrată în 2012, în ansamblu.
Cu siguranţă însă, vânzările electro-IT online vor continua să crească, deoarece ele sunt în principal adresate pieţei consumatorilor individuali sau de tip SMB (Small-Medium Business), iar aceşti clienţi au înţeles foarte bine avantajele comerţului online, încă din 2011: preţuri mai bune, economie de timp, convenienţa comenzilor (la calculator, nu în trafic, spre magazin), informaţii complete despre produse şi servicii, o alegere mult mai largă decât în magazinele tradiţionale şi o flexibilitate crescută în ceea ce priveşte livrările, în locul şi momentul dorite de client.
Cu o estimare clară de continuare a creşterii penetrării în ceea ce priveşte accesul românilor la broadband Internet, este la fel de clar ca vom asista şi la o creştere semnificativă, în 2012, a achiziţiilor online de produse electro-IT în România.
Marius Ghenea, antreprenor şi preşedinte al FiT Distribution
Retailul online creşte şi în 2012
8 ianuarie 2012, 22:51
Ultima modificare în 9 ianuarie 2012, 00:51
Nevoia de produse IT este în creştere, atât în România cât şi în întreaga lume. Din păcate, criza economică mondială, face ca această nevoie în creştere să fie înfrânată, în diverse moduri: sunt consumatori care amână decizia de cumpărare a unui produs IT nou, chiar dacă cel pe care îl folosesc nu mai corespunde din punct de vedere al tehnologiei curente; sunt alţi consumatori care, pentru a face economii, apelează la surogate sau la produse şi servicii la care nu ar apela în mod normal (refurbished, second-hand, etc.).
Etichete:
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Își vor da seama că tu chiar contezi?
- Ialomiţianu o întoarce ca la Ploieşti
- De la barbarism la gâtuirea de pe centură
- V-a plăcut 2011?
- Despre legislaţia fiscală: curaj, se poate şi mai rău!
- Nu râdeți de nord-coreeni! Și noi am fost ca ei…
- Cât mai crede Băsescu în euro
- Pipera rămâne o zonă de interes pentru chiriaşi
- Întoarcerea la valorile tradiţionale
- Germania la bordelul financiar