Compania HDS Inmedio, care operează reţelele de difuzare a presei Inmedio şi Relay, a ajuns la 150 de unităţi comerciale în România, în urma inaugurează, în cadrul unui centru comercial din Medias, un nou magazin Inmedio, ajungând la un număr de 150 de magazine de presa şi alte produse culturale şi de divertisment.
Primul magazin sub brandul Inmedio a fost deschis în 2003 în incinta complexului Carrefour OrhideeaMagazinul cu numărul 150 va fi deschis într-un centru comercial din Mediaş.
Magazinele Relay şi Inmedio distribuie în jur de 700 de publicaţii româneşti şi peste 650 de publicaţii internaţionale. Totodată, magazinele obţin o bună parte a încasărilor din vânzările de ţigări.
35 de noi puncte comerciale în 2010
Reprezentanţii Inmedio spun că vor continua să se extindă pe piaţa românească în ciuda crizei.
“Chiar daca atât piaţa de retail cât şi cea de real – estate resimt efectele crizei, potenţialul de extindere al reţelei noastre în România este în continuare foarte mare. Estimăm să deschidem în 2010 peste 35 de magazine. Ţinând cont de potenţialul la nivel naţional, planurile de expansiune vor continua şi în următorii 2-3 ani”, a declarat, într-un comunicat, directorul general al HDS Inmedio, Jean Luc Chassigneux.
HDS Inmedio este subsidiara din România a Lagardere Services, lider mondial în distribuţia de presă şi în travel retail, cel mai mare operator internaţional de magazine de difuzare de presă scrisă. Lagardere Servicesadmininistrează o reţea de aproximativ 4000 de magazine în 21 de ţări, realizând o cifră de afaceri cumulată de peste 3,5 miliarde de euro, în 2008.