Compania Can Serv, operatorul reţelei de magazine Primăvara, a închis la sfârşitul lunii august supermarketul din Bacău pe care îl deschisese în luna iunie, fiind a treia unitate comercială la care retailerul a renunţat în acest an.
„Am închis magazinul din Bacău la sfârşitul lunii august din cauza vânzărilor foarte slabe”, a declarat, pentru capital.ro, directorul de marketing al Primăvara, Mihaela Lupescu.
Compania, care este controlată de omul de afaceri Ion Avram, a mai închis în luna mai unul dintre cele două supermarketuri pe care le deţinea la Piteşti, inaugurat în mai 2007 în centrul comercial Euromall, precum şi o unitate comercială în Galaţi, deschisă în septembrie 2006.
Reţeaua de magazine Primăvara cuprinde în prezent patru supermarketuri în Bucureşti şi câte o unitate comercială la Ploieşti, Piteşti şi Craiova.
Can Serv mai desfăşoară activităţi în industria de panificaţie şi imobiliare, fiind dezvoltatorul ansamblurilor rezidenţiale Primăvara Lujerului şi Primăvara Ghencea din Capitală.
Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 178 de milioane de lei şi un profit net de 5,8 milioane de lei.