Modificarea direcţiei în care merge bursa şi tendinţa de scădere a randamentelor instrumentelor cu risc redus obligă investitorii să umble la structura portofoliilor personale. Reducerea dobânzii de politică monetară de către Banca Naţională a României (BNR)până la 9,5%, menită să relanseze creditarea, va duce la scăderea randamentelor depozitelor bancare. Implicit a profiturilor obţinute din investiţiile în acest instrument, considerat a fi aproape lipsit de risc. Corobor
Modificarea direcţiei în care merge bursa şi tendinţa de scădere a randamentelor instrumentelor cu risc redus obligă investitorii să umble la structura portofoliilor personale.
Reducerea dobânzii de politică monetară de către Banca Naţională a României (BNR)până la 9,5%, menită să relanseze creditarea, va duce la scăderea randamentelor depozitelor bancare. Implicit a profiturilor obţinute din investiţiile în acest instrument, considerat a fi aproape lipsit de risc. Coroborată cu revenirea pieţei de capital din ultimul timp, măsura BNR obligă investitorii să se întrebe care ar trebui să fie în prezent structura portofoliului de investiţii pentru a obţine maximul de profit.
În perioadă de criză, investitorii trebuie să-şi limiteze riscurile. Ceea ce se traduce printr-o atenţie mărită la păstrarea unei părţi în bani gheaţă mai mare decât de obicei, la obligaţiunile corporative sau municipale cu rating ridicat, care oferă în prezent un randament de 13-16%, la titlurile de stat (circa 10%) şi la depozitele bancare (maximum 16%). Sunt luate în calcul şi materiile prime sau metalele preţioase, în limitele oferite de contextul crizei. Scopul acestui tip de portofoliu este menţinerea valorii averii personale şi obţinerea unui minim randament.
Numerar pentru oportunităţi
Criza de anul trecut a forţat persoanele care au economii de investit să scoată banii din acţiuni listate sau din fonduri mutuale cu expunere la bursă şi să-i plaseze în cea mai mare parte în depozite bancare la termen. Situaţie în care au fost surprinşi şi la începutul lunii martie, astfel încât mulţi au ratat revenirea bursei din cauza banilor blocaţi. Recuperarea de peste 100% la anumite acţiuni nu poate fi însă trecută cu vederea. Iar investitorii au început să-şi modifice perspectivele asupra portofoliilor.
Răspunsurile la un sondaj efectuat de Intercapital Invest, prin sistemul de prognoze Kmarket, arată că preferinţele investitorilor se îndreaptă, în prezent, către o împărţire în trei a resurselor şi alocarea uneia din părţi investiţiilor în acţiuni listate. Restul ar trebui împărţit între instrumente cu risc foarte redus, cum sunt obligaţiunile, şi în numerar, pentru a nu rata oportunităţile care apar. Preşedintele Intercapital Invest, Răzvan Paşol, consideră că, în momentul de faţă, cea mai bună recomandare pentru investitori este aceea de a cumpara acţiuni.
Emergente versus dezvoltate
O idee interesantă despre reducerea riscurilor investiţiilor bursiere, vehiculată la nivel internaţional, arată că în perioadă de criză toate pieţele scad aproape la fel de mult. Cele emergente, cum este şi piaţa noastră, chiar mai mult decât cele dezvoltate. Însă baza de raportare este diferită. În aceeşi măsură în care scad în perioada crizei, cresc în perioada de revenire. Investitorii ar tebui să fie foarte atenţi la tipul de piaţă atunci când identifică startul unui trend. Ceea ce înseamnă că principalul mod de a te feri de riscuri este păstrarea investiţiilor pe termen scurt şi mediu şi schimbarea acţiunilor la fiecare schimbare de direcţie.
Investitorii consideră că recomandarea optimă este, în prezent, foarte aproape de Buy, la limita superioară a Hold.
Răzvan Paşol, preşedinte Intercapital Invest