Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul Immochan, divizia imobiliară a Auchan, iar finanţarea este asigurată din fondurile proprii ale grupului. „Nu vom face speculă imobiliară cu terenul achiziţionat, adică să vindem en-detail ceea ce am cumpărat en-gros. Noi ne pricepem la centre comerciale şi de partea aceasta ne vom ocupa noi, iar pentru restul etapelor vom intra în parteneriate cu dezvoltatori care şi-au dovedit capacitatea“, a declarat Tatian Diaconu, director imobiliar Immochan România.
Prima etapă a proiectului va cuprinde un hipermarket Auchan, cu o suprafaţă de vânzare de 13.000 mp, o galerie comercială de 25.000 mp închiriabili, 3.000 de locuri de parcare şi un parc de retail ce va găzdui un operator de bricolaj, un restaurant drive-in, operatorul de întreţineri şi reparaţii auto Norauto, o benzinărie şi un retailer de mobilă. Această fază este similară cu proiectul gândit de echipa Centerra, care deţinea fosta fabrică braşoveană prin intermediul firmei Flavus Investiţii. Acţionarii fondului, care au cumpărat fabrica la licitaţie în 2007 pentru 77 mil. euro, au decis să se retragă din proiect chiar dacă aveau 75% din mall preînchiriat, iar împrumutul bancar era asigurat.

„Deşi am fi dorit şi am fi putut din punct de vedere financiar să continuăm dezvoltarea proiectului Coresi în cadrul Flavus, investitorii au decis să se retragă din proiect şi au dorit cesiunea sa. Îmi pare rău că acest proiect, în care m-am implicat foarte mult, nu a fost finalizat de noi, cei care l-au conceput şi care eram gata să-l implementăm. Immochan va dezvolta proiectul aşa cum a fost conceput de noi“, a explicat Victor Vadaneaux, unul dintre adiministratorii fondului. Centerra Capital Partners, administrat de Victor Fadaneaux şi Silviu Savin şi partener exclusiv al fondului de hedging Cheyne Capital, a investit de la achiziţia platformei circa 15 mil. euro din fonduri proprii în reabilitarea a 30.000 mp de spaţii de birouri şi industriale existente pe fosta platformă braşoveană şi în realizarea proiectului arhitectural al zonei comerciale care face parte din prima etapă a proiectului Coresi, înscris iniţial într-un plan investiţional de 150 mil. euro.
Locuinţe sub 50.000 de euro
Francezii se află în prezent în faza de obţinere a autorizaţiilor de construire pentru prima etapă şi preconizează că vor demara lucrările de şantier până la sfârşitul anului. Finalizarea mallului este programată pentru sfârşitul anului 2013.
Întregul proiect Coresi va fi împărţit în cinci etape a căror dezvoltare va necesita circa zece ani. Etapa a doua va cuprinde tot o zonă comercială, întinsă pe 15 hectare, ce va acomoda un operator specializat în amenajarea locuinţei şi unul de îmbrăcăminte. „Există o strategie a grupului de a propune acestor operatori (Leroy Merlin şi Decathlon n.red.) fiecare proiect pe care îl avem, iar ei îl pot alege dacă sunt interesaţi de dezvoltare“, a menţionat Tatian Diaconu.
Ulterior acestei etape se va demara construcţia a circa 3.000 de locuinţe pe 26 ha, jumătate din câte erau programate în vechiul proiect.  „Vor fi locuinţe ieftine. Ieftin înseamnă sub 50.000 de euro. S-ar putea să fie şi 2.500 de unităţi, pentru că există interesul construirii unui spital privat“, a mai spus acesta.  
Urmează o zonă de birouri întinsă pe 11 ha şi un parc industrial pe alte 11 ha, în care se speră aducerea unor producători, însă dacă nu va exista interes pe această zonă se va opta pentru spaţii logistice.

Investiţia totală anunţată de Flavus Investiţii în proiectul iniţial era estimată la 1,5 mld. euro în 200.000 mp de spaţii comerciale, 6.000 de locuinţe, 120.000 mp de spaţii de birouri şi 25 ha de spaţii industriale. Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT) aprobat pentru acest proiect este de 0,85.
Francezii de la Auchan au un buget de 150 mil. euro pentru extinderea numărului de hipermarketuri la 15 până în 2015. Anul acesta vor deschide hipermarketul din Palas Iaşi, în 31 martie şi cel de la Giuleşti, de pe fosta fabrică Grantmetal. Ambele magazine se înscriu în categoria unităţilor ce vor purta numele de Auchan City a căror specific este suprafaţa de vânzare de 5.000 mp şi oferta de 90% în zona alimentară. În Giuleşti compania va investi aproape 20 mil. euro, valoare care cuprinde şi preţul terenului. Pentru anul viitor este programată deschiderea Auchan Ghencea, amplasat pe fosta platformă Tricodava, şi mallul de la Braşov.
Auchan a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 1,8 mld. lei, în creştere cu 7,7% faţă de anul anterior şi cu un rezultat net global negativ de 6 mil. lei, în care sunt incluse şi provizioanele. Compania speră ca anul acesta să aibă un rezultat global pozitiv.