Rețetă de sarmale perfecte
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, gospodinele sunt pe ultima sută de metri în pregătirea festinului culinar. Printre preparatele nelipsite de pe masa de sărbătoare, sarmalele ocupă un loc de cinste.
Fiecare bucătăreasă își dorește să obțină sarmale delicioase, iar pentru a asigura succesul, un mic detaliu face diferența.
Trucul pentru sarmale delicioase
Ingredientele de calitate și alegerea corectă a acestora sunt esențiale pentru sarmale perfecte.
Unul dintre secretele pentru a evita sfărâmarea sarmalelor în timpul fierberii constă în alegerea unui tip de orez cu bob rotund. Acest detaliu conferă sarmalelor rezistență și le menține forma.
Pentru ca sarmalele să capete o textură moale și plăcută, varza trebuie tratată cu atenție înainte de a împătura sarmalele în ea.
Procesul include:
- spălarea verzei cu o zi înainte
- îndepărtarea primelor două straturi
- uscarea frunzelor pe un prosop
Un truc mai puțin cunoscut constă în congelarea frunzelor de varză învelite în folie alimentară.
A doua zi, după scoaterea din congelator și o perioadă scurtă la frigider pentru a deveni mai maleabile, frunzele vor contribui la o consistență perfectă a sarmalelor.
Un alt element crucial în rețeta de sarmale este ceapa. Cantitatea potrivită de ceapă nu doar schimbă gustul preparatului, ci contribuie și la frăgezimea sarmalelor.
Specialiștii recomandă adăugarea a 3-4 cepe și o cantitate moderată de orez pentru a asigura o fierbere rapidă și un rezultat gustos.
Rețetă sarmale moldovenești
Ingrediente
- 500 de grame de carne de porc tocată
- 2 cepe
- 1 morcov
- 1 ardei gras roșu
- 200 de grame de orez
- 1 lingură de bulion
- O ceașcă de suc de roșii
- 500 ml bors
- 1-2 verze murate
- 4 linguri de ulei
- Mărar și pătrunjel verde
- Sare, piper, boia
Mod de preparare
- Se separă frunzele de pe varza murată și se clătesc cu apă.
- Ceapa se toacă mărunt și se călește în ulei, apoi se adaugă morcovul și ardeiul tăiate mărunt.
- Când ceapa devine transparentă și morcovul se înmoaie, se adaugă bulionul și se mai țin pe foc câteva minute. Tigaia se dă deoparte, iar legumele călite se lasă să se răcească.
- Într-un bol mare se pun carnea tocată, orezul bine spălat înainte, apoi ingredientele călite și verdețurile tocate, sare, piper, boia. Se amestecă bine compoziția.
- Fiecare foaie de varză murată se umple cu aproximativ o lingură de compoziție și se împăturește.
- Pe fundul oalei de lut în care vor fi fierte sarmalele, se pun varza tocată, crenguțele rămase de la pătrunjel și mărar și foile de dafin.
- Se adaugă sarmalele în straturi. Peste ele se toarnă apa și borsul, cât să le cuprindă, apoi sucul de roșii.
- Oala se pune pe foc la intensitate mică pentru 1-2 ore. Dacă lichidul scade, se adaugă apă fierbinte.
Sarmalele se gustă după prima oră de fierbere și se mai verifică de câte ori este necesar.