Relatarea este făcută prin intermediul unuui document prezentat în premieră în ziarul nostru, descoperit în arhiva lui Mihai Novicov, un personaj ciudat al acelor vremuri, intelectual care nu se va dezice de convingerile sale comuniste nici după Revoluție.

El povestește cum patru persoane au fost convocate într-un birou al Consiliului de Miniștri, li s-a spus că au de scris versurile viitorului imn de stat și li s-a înmânat o hârtie cu indicațiile despre ce trebuie ele să spună.

Cine a scris indicațiile și ce imn a ieșit aflați din paginile revistei, pe care o găsiți la orice punct de difuzare a presei.

Alte subiecte din acest număr, care, așa cum v-am obișnuit, este bogat în dezvăluiri, bazate pe documente și mărturii, despre evenimente din istoria recentă, dar și în abordări noi ale unor episoade din toate zonele lumii și din toate perioadele istorice:

-Moartea generalului Vasile Milea, acte din dosarul penal și povestea unui obiect important pentru anchetă care a dispărut;

-Povestea doctorului căruia nici măcar Securitatea nu a reușit să-i bage în cap teoriile lui Pavlov;

-Ivan cel Groaznic și-a omorât prorpiul fiu:

-Conjurația contelui Fiesco, adevărul istoric și ficțiunea lui Friedrich Shiller;

-Transilvania a fost în pericol în decembrie 1989, un document redactat de generalul Iulian Vlad despre amestecul URSS, Iugoslaviei și Ungariei în Revoluție;

-Opt dintre cele mai spectaculoase invenții din Epoca Victoriană;

-Biografia ascunsă a lui Leonardo Da Vinci;

-Metroul sovietic din inima Bucureștiului.

-Operațiunea Infektion, răspunderea pentru răspândirea SIDA, aruncată de la un serviciu secret la altul.

Citiți pe larg despre aceste subiecte și multe alte articole de senzație, achiziționând Evenimentul Istoric nr 23, de la punctele de difuzare a presei sau online pe www.agoramag.ro , în secțiunea Reviste!

Nu ratați nici concursurile Evenimentul Istoric prin care puteți câștiga abonamente. Detalii aici: https://evz.ro/concurs-evenimentul-istoric-citeste-raspunde-castiga-7.html

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.