În perioadă de criză, analiza fundamentală a companiilor listate ajunge să fie ignorată în deciziile investitorilor. În locul său, la identificarea trendurilor şi a semnalelor de vånzare sau cumpărare poate ajuta analiza tehnică a evoluţiei indicilor bursieri. Principala întrebare pe care şi-o pun toţi cei care au investit la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este cåt va mai scădea? Cum analiza fundamentală nu se mai aplică în acest moment, avånd în vedere
În perioadă de criză, analiza fundamentală a companiilor listate ajunge să fie ignorată în deciziile investitorilor. În locul său, la identificarea trendurilor şi a semnalelor de vånzare sau cumpărare poate ajuta analiza tehnică a evoluţiei indicilor bursieri.
Principala întrebare pe care şi-o pun toţi cei care au investit la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este cåt va mai scădea? Cum analiza fundamentală nu se mai aplică în acest moment, avånd în vedere că acţiunile au ajuns la cotaţii foarte scăzute, în ciuda rezultatelor financiare pozitive, putem încerca aplicarea analizei tehnice. Cu ajutorul Asociaţiei Analiştilor Tehnici din Romånia (AATROM), prima asociaţie de profil din ţara noastră, fondată în 2007, se poate anticipa, pånă la sfårşitul anului, o evoluţie a bursei de la Bucureşti în sensul găsirii minimelor şi a perioadei de consolidare. „Aproape toată lumea se aşteaptă să vadă un V pe grafice, adică o revenire la fel de spectaculoasă ca şi scăderea. Dar nu va fi un V, va fi un U, cu o perioadă de consolidare lungă înainte de revenire“, spune Dan Valcu, preşedintele AATROM.
Graficele de analiză tehnică arată că semnale de vånzare au existat, chiar foarte multe în ultimul timp, iar luarea în seamă a predicţiilor rezultate ar fi redus puternic pierderile înregistrate, în prezent, de către aproape toţi investitorii. Pe graficul evoluţiei săptămånale a indicelui BET, care urmăreşte cele mai lichide zece companii de la BVB, Dan Valcu arată semnalele de vånzare apărute încă de anul trecut. Analistul utilizează graficele săptămånale cu cel mai comun indicator, media mobilă (MACD – Moving Average Convergence/Divergence), cu cei mai simplii parametri, 12, 26 şi 9. Intersectarea mediilor valorilor din respectivele perioade dă semnale de cumpărare sau vånzare, uşurånd decizia investitorului. „Este important de înţeles un lucru: analiza tehnică vede trendul, dar este nevoie şi de confirmarea acestuia“, spune Dan Valcu. Cu alte cuvinte, chiar dacă graficul arată că urmează o perioadă de scădere sau de creştere, investitorul trebuie să aştepte şi intrarea în respectivul trend al cotaţiei. În cazul graficului BET, valoarea a început să scadă aproape imediat după semnal, confirmånd direcţia indicată de media mobilă.
Identificarea trendului
Dacă identificarea semnalelor privind modificarea trendului din trecut este posibilă, pentru investitori este foarte importantă prognoza pentru următoarea perioadă. „Odată acceptată ideea că acţiunile nu cresc sau nu scad la infinit, ci evoluează în trenduri ascendente sau descendente de durată finită, separate de perioade de acumulare şi distribuţie, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra fiecărei etape şi să-i identificăm elementele caracteristice“, spune Dan Grosu, membru titular al AATROM şi broker Intercapital Invest. Analistul vorbeşte despre apariţia perioadelor de evoluţie într-un tunel, cu minime şi maxime care sunt testate şi retestate. Dacă valoarea acţiunii sparge tunelul în sus şi continuă evoluţia ascendentă, atunci perioada se numeşte de acumulare, anterioară unui trend ascendent. În caz contrar, perioada este de distribuiţie şi anunţă o perioadă de scădere.
Problema din prezent a bursei de la Bucureşti este tocmai absenţa acestei perioade de consolidare, aşa cum poate fi observată şi în grafic. Trendul descendent apare foarte bine conturat în graficele acţiunilor listate la BVB, însă întoarcerea trendului nu va fi posibilă fără perioada de acumulare. Analiza tehnică nu dă posibilitatea unor predicţii pe termen lung, cea mai utilizată perioadă fiind cea de termen scurt şi mediu, adică pånă la aproximativ trei luni. „Datele se modifică tot timpul, drept pentru care este importantă recunoaşterea direcţiei din perioada imediat următoare. Investitorii pot cåştiga bani frumoşi şi din aceste trenduri“, spune Dan Grosu. Perioada de consolidare poate dura şi ani, timp în care bursele să nu iasă dintr-un tunel de variaţie. Dar o variaţie de 15%-20% poate aduce profituri substanţiale persoanelor care reuşesc să tranzacţioneze la cotaţii cåt mai apropiate de minime şi maxime.
În aşteptarea panicii la vånzare
Panică este cuvåntul de ordine pentru bursă în acest an. Preşedintele AATROM spune, însă, că panica necesară întoarcerii trendului nu a apărut încă. „Conform teoriei 90-10 a lui Paul F. Desmond, publicată în 2002, ar trebui să vedem cum 90% dintre acţiuni înregistrează volum şi valoare negative în dolari, la o bursă importantă, cum este New York Stock Exchage. Deocamdată, nu a apărut aşa ceva“, spune Dan Valcu. Ceea ce înseamnă că perioada de scădere va mai dura, cel puţin pånă la sfårşitul anului. Investitorii însă pot căuta minitrendurile de corecţie care, aşa cum s-a văzut şi săptămåna trecută, pot aduce profituri semnficative.
Dan Valcu, preşedintele AATROM
Semnale de ieşire
Pe graficul săptămånal al indicelui BET semnalele de vånzare au fost marcate cu săgeată roşie. Se poate observa că primul semnal a fost identificat la mijlocul anului trecut.
Perioada de consolidare
Tunelul de variaţie a cotaţiei este definit clar de cele două linii, care indică minimele şi maximele. Spargerea repetată a uneia dintre linii indică intrarea într-un trend ascendent sau descendent.