Banii din fondul de pensii private pot fi retrași în anumite condiții. Prima regulă este ieșirea la pensie conform legii 263/2010 cu privire la sistemul de pensii publice.
Românii care cotizează la Pilonul II de pensii trebuie să știe
Art. 136 din legea 411/2004 arată ce condiții trebuie îndeplinite, dar și care sunt excepțiile. În primul rând, activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziționarea unei pensii private. Fac excepție următoarele categorii:
- beneficiarii care nu au calitatea de participant;
- persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată.
Avocatul Adrian Cuculis a subliniat că pensia privată se plătește participantului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia.
„Trebuie să știți și că în cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reședinței în altă țară, stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, participantul și beneficiarul păstrează dreptul la pensia privată câștigată în cadrul schemelor de pensii private din România și aceasta se plătește în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor şi cheltuielilor aferente plății”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
Moștenitorii persoanei care a cotizat au mai multe opțiuni
Art. 38 din aceeași lege 411/2004 arată că beneficiarii pot opta între a retrage banii de la această structură sau de a fi adăugată suma respectiva la propriul lor fond de pensii prin cumulare.
În cazul decesului unui participant înainte de transferul activului personal net către un fond de plată a pensiilor private, beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat, în care se transferă activele cuvenite fiecăruia.
Totodată, drepturile beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) sunt aceleași cu cele ale participanților la acel fond de pensii. Simultan, beneficiarul are dreptul să opteze între următoarele opțiuni:
- cumularea conturilor, dacă are calitatea de participant la un fond de pensii;
- plata unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, fără a datora penalități, indiferent dacă beneficiarul are sau nu calitatea de participant;
- Plata drepturilor beneficiarului se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării acestora.
Cererile de retragere de la fondul de pensii tip pilon II sunt admisibile și nu pot fi refuzate pentru niciun motiv în condițiile în care îndepliniți criteriile indicate de către lege cu privire la beneficiari și participanți, conform sursei menționate.