Ministrul bulgar de Finanţe, Petar Chobanov, a discutat la telefon cu directorul Fondului Suveran de Investiţii din Oman, Abdulsalam Al Murshidi, despre găsirea unei soluţii de lucru pentru Corpbank. Fondul Suveran de Investiţii din Oman deţine o participaţie de aproximativ 30,35% din acţiunile Corpbank.
'Găsirea unei soluţii private care să nu implice resurse publice este rezultatul dorit', a precizat Ministerul bulgar de Finanţe. 'Instituţiile statului vor interveni doar dacă acţionarii nu vor reuşi', se mai arată în comunicatul de presă.
Discuţiile cu acţionarii Corpbank vin după ce Parlamentul bulgar a respins varianta rectificării bugetului pentru a putea răspunde la problemele de lichiditate ale băncilor. Zilele trecute, parlamentarii din Comisia de Buget Finanţe nu au aprobat planul Guvernului de a majora deficitul până la 2,7% din Produsul Intern Brut, de la 1,8% din PIB cât se preconiza iniţial, şi de asemenea de a majora datoria publică cu 3,4 miliarde leva (1,7 miliarde de euro) ca urmare a emiterii de noi obligaţiuni pentru a răspunde la problemele de lichiditate de la Corpbank.
În luna iunie a acestui an, Corpbank a fost trecută sub controlul Băncii centrale din Bulgaria după ce deponenţii s-au grăbit să-şi retragă economiile în urma unei serii de articole din presă dar şi emailuri şi SMS-uri care ridicau semne de întrebare cu privire la solvabilitatea băncii. Un audit derulat între timp de Banca centrală a Bulgariei a descoperit că există informaţii cheie care lipsesc cu privire la o serie de credite în valoare de 3,5 miliarde de leva (2,44 miliarde de dolari) şi, în plus, o parte importantă din portofoliul de credite al băncii este legat de părţi care au legătură cu principalul acţionar, Tsvetan Vassilev. Acesta deţine 50,66% din acţiunile Corpbank, în timp ce Fondul Suveran de Investiţii din Oman deţine o participaţie de aproximativ 30%, iar VTB Asset Management din Rusia are o participaţie de 9,9%.
Banca centrală va menţine controlul la Corpbank până la data de 21 septembrie însă deocamdată nu există un consens politic cu privire la modul cum ar trebui salvată. Situaţia este complicată şi mai mult de faptul că Guvernul condus de premierul tehnocrat Plamen Oreşarski a pierdut majoritatea în Parlament, iar demisia sa este aşteptată pentru săptămâna viitoare, pentru a permite aplicarea acordului convenit de partidele politice pentru organizarea alegerilor legislative anticipate în luna octombrie. AGERPRES