Cum era gândit acest modalitate de supraveghere reciprocă între Rusia și NATO.
Tratatul la care au aderat 35 de țări, Rusia și NATO, permitea avioanelor de observație neînarmate să survoleze teritoriile ca o dovadă a faptului că nu există instalații nucleare sau alte potențiale amenințări la adresa stabilității internațională. Și România era implicată în acest acord, iar spațiul nostru aerian este survolat în mod regulat de avioane rusești neînarmate care verificau posibila desfășurare a unor trupe sau arme nucleare.
Fiecare avion era echipat cu senzori de ultimă generație, în cazul Statelor Unite fiind vorba de două avioane Boeing OC 135 B care consumau în jur de 40 milioane USD anual în operațiuni de supraveghere a Rusiei. Cât de eficient era acest tratat? Până în 2019, 34 de state NATO inițiaseră peste 1500 de zboruri de supraveghere.
La momentul asumării decizii de către președintele Trump, 21 de membri ai Comitetului de Apărare din Congresul SUA și-au exprimat nemulțumirea că în condițiile retragerii unilaterale Statele Unite ale Americii vor avea peste 35.000 de soldați și aparatură militară desfășurată în țări care vor rămâne parte a Tratatului Cer Deschis și care vor face subiectul supravegherii Rusiei. La acel moment nu existau proceduri între aliații NATO care să stabilească tipul de notificare pe care bazele militare americane din Europa ar trebui să o primească în cazul în care rușii sunt survolează cu avioane de observație.
Ce se va întâmpla dacă avioane de observație rusești ajung în apropierea bazelor militare americane de pe teritoriul României, nimeni nu știe. Dar se speră ca în intervalul care a mai rămas până la instalarea administrației Biden la Casa Albă, Rusia să se abțină de la gesturi ce pot fi considerate provocatoare.
O altă problemă este modul în care americanii ajung în posesia imaginilor preluate de la avioanele de observație. Potrivit tratatului toate imaginile colectate erau puse la dispoziția oricărui stat parte. În condițiile în care SUA a ieșit din acest tratat, a pierdut accesul la toate aceste date. De altfel Rusia a indicat că va cere aliaților NATO să nu mai pună la dispoziție americanilor imagini de pe teritoriul rusesc .
Analiști politici de la Washington consideră că mișcarea președintele Donald Trump este una greșită și că sarcina administrației Biden va fi reintrarea în Tratat chiar dacă acest lucru va însemna găsirea unei soluții inedite din punct de vedere diplomatic.