Ministrul Muncii, Rovana Plumb, explica atunci că, în urma creşterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2015 la 975 de lei, "această majorare (…) a condus în cadrul salarizării în sectorul bugetar şi la suprapunerea unor clase de salarizare, ceea ce necesită o corecţie, o corelare astfel încât toţi cei care lucrează în sectorul bugetar să poată să beneficieze de o indemnizaţie corespunzătoare".
Rovana Plumb a adăugat că dintre cei 1.186.000 de bugetari care lucrează în toate sectoarele de activitate, 923.000 au un salariu net mai mic de 1.250 de lei.
"Vrem, împreună cu partenerii sociali, cu toţi colegii din Guvern să putem să avem o viziune clară şi să definitivăm modul de aplicare şi revizuire a Legii 284/2010 pe care dorim să o implementăm începând cu ianuarie 2016", a adăugat ministrul Muncii.
În februarie, Rovana Plumb declara că Legea salarizării unitare ar putea fi revizuită în acest an, iar premierul Victor Ponta preciza că Executivul speră să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei salarizării la nivelul administraţiei publice locale, subliniind, în context, că "e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie".
La începutul lunii iunie, Rovana Plumb anunţa că noua lege a salarizării va merge în Parlament "cam în octombrie", după ce va fi dezbătută public şi cu instituţiile financiare internaţionale, iar o lună mai târziu declara că noua lege ar putea fi aplicată din luna decembrie a acestui an şi va fi axată pe un raport de 1 la 18 între salariul minim şi salariul maxim, urmând să conţină cinci trepte principale de salarizare, dar şi un set de principii şi criterii stabilite în urma discuţiilor cu instituţiile internaţionale şi cu partenerii sociali.
Pe 18 noiembrie, Rovana Plumb afirma că Legea salarizării unitare este finalizată şi introduce un criteriu nou, respectiv cel al performanţei.
"Legea salarizării unitare este finalizată. Va fi pe masa doamnei ministru (noul ministru al muncii, Claudia Ana Costea n.r). Este rezultatul consultărilor cu partenerii sociali, cu federaţiile sindicale din fiecare domeniu de activitate. Aduce echitate în sistemul public în ceea ce priveşte salarizarea, o motivare a personalului şi o salarizare în funcţie de complexitatea activităţii, de răspunderea pe care o are fiecare la locul de muncă şi un criteriu absolut nou: performanţa', spunea Rovana Plumb la bilanţul mandatului său.
Potrivit noului ministru al Muncii, Ana Costea, Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se află printre priorităţile anului 2016, iar termenul de adoptare a acestei legii este noiembrie 2016.
"Există un proiect în minister al acestei legi (a salarizării unitare n.r.). Împreună cu direcţiile de specialitate din minister, după ce vom aşeza puţin pe tot ceea ce înseamnă salarizare va trebui să facem nişte studii de impact. Va trebui să respectăm procedura de a revizui acel proiect, pe de o parte, să vedem care sunt lucrurile… există nişte nemulţumiri şi din partea sindicatelor şi din partea patronatelor şi atunci vom relua această procedură. Deci, noi, la 1 februarie o să avem proiectul pus la punct în minister, îl spunem procedurii consultării partenerilor sociali, pentru că am acest mecanism şi legea mă obligă ca tot ceea ce înseamnă proiect de act normativ cu impact pe atribuţiile partenerilor sociali să îi consult. Voi face şi o consultare interministerială. După ce realizăm consultarea cu partenerii sociali proiectul de lege urmează să fie dezbătut de societatea civilă şi abia după aceea intră în dezbaterile comisiilor de specialitate la Parlament", a explicat ministrul Muncii.
AGERPRES