Potrivit sursei, reuniunea Consiliului de Administraţie a fost convocată pentru ora 4 p.m. ora locală (14.00 GMT).
Federico Ghizzoni, care conduce UniCredit din 2010, este criticat de unii investitori nemulţumiţi de evoluţia preţului acţiunilor, poziţia de capital şi profitabilitatea redusă a celei mai mari bănci italiene.
Prezent luni la Madrid pentru inaugurarea diviziei spaniole a UniCredit, Federico Ghizzoni a subliniat că situaţia din interiorul băncii este sub control şi că nu este nevoie de o majorare de capital.
"Nu se întâmplă nimic dramatic în interiorul grupului, situaţia este sub control… Nu există niciun fel de tensiuni", a spus Ghizzoni.
Întrebat de jurnalişti dacă va demisiona, Ghizzoni a răspuns: "Nu sunt aici să fac comentarii în legătură cu acest subiect, ci să vorbesc despre deschiderea unei sucursale. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor, dar, în ceea ce mă priveşte, activitatea se desfăşoară în mod normal", a răspuns Ghizzoni.
Speculaţiile cu privire la nemulţumirea investitorilor faţă de activitatea lui Federico Ghizzoni circulă de mai multe luni, în condiţiile în care UniCredit nu a reuşit să calmeze îngrijorările că ar avea nevoie de o majorare de capital. Presiunile au crescut şi mai mult după ce recent UniCredit a decis să fie singura bancă ce a garantat o majorare de capital de 1,5 miliarde de euro la Banca Popolare di Vicenza.
UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.
AGERPRES