„Reuniunea este una importantă pentru evaluarea stadiului punerii în aplicare a deciziilor aliate privind adaptarea NATO la evoluţiile de securitate, precum şi pentru stabilirea unor direcţii de acţiune privind răspunsul la provocările strategice curente”, informează un comunicat al MAE.
Agenda reuniunii va include principalele teme aflate în atenţia aliaţilor referitoare la: procesul de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, relaţiile cu Rusia, respectiv cu China, situaţia din Afganistan şi securitatea în zona Mării Negre.
„Ministrul Bogdan Aurescu va promova, cu acest prilej, principalele obiective ale României în cadrul Alianţei, cu accent pe importanţa eforturilor de asigurare a descurajării şi apărării aliate în regiunea Mării Negre, în contextul deteriorării situaţiei de securitate în această zonă”, arată sursa citată.
Importanța strategică a Mării Negre
Ministrul român va reafirma importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică şi va accentua necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea posturii şi prezenţei aliate în regiune, precum şi întărirea coerenţei Flancului Estic.
Aurescu va reitera, totodată, sprijinul pentru continuarea implementării măsurilor de asistenţă ale NATO pentru Georgia şi Ucraina şi pentru avansarea cooperării cu Alianţa.
„De asemenea, şeful diplomaţiei române va trece în revistă principalele teme strategice privind procesul de consolidare a dimensiunii politice a NATO. Astfel, în ceea ce priveşte procesul de reflecţie strategică desfăşurat la nivelul Alianţei, ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia importanţa ca acesta să conducă la consolidarea unităţii şi coeziunii aliate şi la asigurarea unei relaţii transatlantice solide”, precizează MAE.
Miniştrii de externe vor participa la trei sesiuni de lucru, una în format aliat, pe 1 decembrie, şi altele două, pe 2 decembrie, cu participarea unor state partenere.
Pe 2 decembrie va avea loc o discuţie legată de China, cu participarea Australiei, Finlandei, Japoniei, Coreei de Sud, Noii Zeelande, Suediei şi Înaltului Reprezentant al UE, precum şi o sesiune ministerială dedicată securităţii în zona Mării Negre, la care vor participa, alături de miniştrii de externe din statele aliate, omologii din Georgia şi Ucraina.