Consiliul de Administraţie al TeraPlast vrea să supună aprobării acţionarilor propunerea de distribuire de dividende trimestriale pe baza situaţiilor financiare interimare, aferente perioadei ianuarie – septembrie 2020, în valoare totală cuprinsă între 44 şi 48 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei.
Reușită importantă în plină criză!
Suma va fi compusă din rezervele distribuibile constituite în anii precedenţi şi din profitul net aferent primelor nouă luni din 2020. Propunerea va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, care va avea loc în 27 noiembrie 2020, se menţionează în comunicat.
„TeraPlast a avut avut rezultate bune în prima jumătate a anului, în pofida perioadei dificile prin care trece mediul de business. În aprilie, în cadrul AGA a fost aprobată recompensarea acţionarilor cu acţiuni gratuite, pentru conservarea lichidităţii grupului în contextul incertitudinii evoluţiei situaţiei economice. Este momentul să le dăm ce se cuvine acţionarilor, să răsplătim încrederea şi susţinerea pe care ni le-au arătat. Ne respectăm angajamentul de a le aduce plus-valoare, iar asta se va concretiza prin distribuirea de dividende pe care o vom supune aprobării AGOA din 27 noiembrie 2020″, a declarat Dorel Goia, preşedintele CA TeraPlast.
Propunerea preliminară avută în vedere de Consiliul de Administraţie este distribuirea de dividende cu valoarea totală cuprinsă între 44 şi 48 milioane de lei. Propunerea finală, însă, va fi înscrisă în documentele Adunării Generale Ordinare a acţionarilor TeraPlast, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, şi va conţine şi suma totală propusă spre distribuire.
Totodată, propunerea preliminară poate suferi modificări, fiind bazată pe evoluţia din prima jumătate a anului şi pe estimările cu privire la evoluţia viitoare, acestea din urmă putând fi influenţate de evenimente independente de managementul companiei.
În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din aprilie 2020 a fost aprobată majorarea capitalului social al TeraPlast şi acordarea de acţiuni gratuite. Astfel, la data plăţii, 19 august 2020, acţionarii companiei au primit 1 acţiune gratuită la fiecare 3,3 acţiuni deţinute.
Grupul TeraPlast a înregistrat în primul semestru din 2020 o cifră de afaceri de 486,6 milioane de lei, în creştere cu 17% faţă de primul semestru din 2019 şi peste estimări. EBITDA Grupului a crescut cu 49% în primele şase luni din 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, la 52,7 milioane lei.
Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling şi TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.