În prezent, portofoliul de credite al Băncii Mondiale este de aproximativ 200 de miliarde de dolari.
Potrivit surselor care au dorit să-şi păstreze anonimatul, săptămâna aceasta boardul Băncii Mondiale a semnat un plan vizând creşterea creditării cu 100 de miliarde de dolari, iar detaliile planului ar urma să fie definitivate înaintea reuniunilor de primăvară ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional, care vor avea loc în luna aprilie.
Aceasta ar urma să fie prima mare realiniere strategică a Băncii Mondiale efectuată după 1996 în ideea de a face instituţia mai eficientă şi mai adecvată la ceea ce au nevoie ţările. Potrivit noii strategii, banca va căuta modalităţile prin care poate majora portofoliul de credite pentru a putea rămâne relevantă pe piaţă, în condiţiile unei competiţii crescute pentru fonduri de dezvoltare.
În prezent, ţările cu venituri medii, inclusiv primii cinci debitori ai Băncii Mondiale (China, Brazilia, Turcia, India şi Indonezia) se pot baza mai mult pe finanţarea privată şi împrumuturi bilaterale. Cu toate acestea, Banca Mondială consideră că aceste ţări, care au în continuare un număr mare de persoane sărace, vor să aibă acces la consilierea şi experienţa Băncii Mondiale în domenii precum mediu şi infrastructură. În plus, creditele oferite de Banca Mondială au o dobândă mai mică decât cele acordate de sectorul privat.
Sursele Reuters susţin că sporirea creditării cu 100 de miliarde de dolari ar urma să vină de la IBRD, International Bank for Reconstruction and Development, divizia Băncii Mondiale care se concentrează pe reducerea sărăciei în ţările cu venituri medii. IBRD primeşte contribuţii de la fiecare din cele 187 state membre însă Banca Mondială speră să poată creşte singură finanţarea, inclusiv prin reducerea raportului dintre credite şi capital.
În luna octombrie a anului trecut, directorul financiar al Băncii Mondiale declara că instituţia are de gând să-şi reducă bugetul administrativ cu 400 milioane de dolari în următorii trei ani pentru a putea să ofere credite mai mari ţărilor beneficiare.
sursa: Agerpres