Livrările de gaze ruseşti, care reprezintă o treime din consumul european de gaze, au fost din ce în ce mai mult politizate, în urma implicării Rusiei în criza din Ucraina. 

Gazprom vrea să ocolească Ucraina, prima rută a gazului rusesc spre Europa, prin extinderea reţelei de gazoducte, în special prin Nord Stream, dar UE se opune planului. 

Alexei Miller, şeful Gazprom, a afirmat vineri că nu există dubii privind construcţia Nord Stream-2, care prevede dublarea actualei capacităţi a gazoductului la 110 miliarde metri cubi (bcm), până la sfârşitul lui 2019. Totuşi, unii lideri europeni se opun proiectului, care este sprijinit de E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie. 

Gazprom a anunţat vineri că acordurile semnate cu OMV la Sankt Petersburg includ furnizarea de ţiţei rusesc companiei austriece. O sursă familiară cu planurile Gazprom susţine că firma vrea să folosească puterea de influenţă a OMV pentru a obţine aprobarea gazoductului Nord Stream-2. 
"Acesta este obiectivul major a evenimentului de vineri, lobby-ului OMV", susţin sursele. 

Gazprom livrează deja gaze naturale Germaniei via o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. Anul trecut, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construirea a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an. 

Un acord preliminar privind schimbul de active a fost semnat în septembrie. OMV va achiziţiona o participaţie de 24,98% în zonele IV şi V ale formaţiunii Achimov din zăcământul energetic Urengoy aflat în Siberia. 

Schimbul de active va include active deţinute de OMV în Marea Nordului şi Marea Norvegiei, şi nu active din Austria, a afirmat vineri directorul general al OMV, Rainer Seele, aflat în vizită în Rusia. 

Agenţia rusă RIA Novosti a anunţat, citând surse de la Gazprom, că gigantul rus ar putea furniza OMV 1,5 milioane de tone de petrol anul acesta. Traderii au declarat pentru Reuters că subsidiara Gazprom, Gazprom Neft, va începe luna aceasta furnizarea de ţiţei Ural către OMV, conform contractului încheiat între cele două companii. 

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,3572% alţi acţionari. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie). 

AGERPRES