Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în așteptarea sărbătorilor de Paște și în ce măsură comportamentele și nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfășurat în 2019.

  • Cei mai mulți dintre români (83%) își vor petrece sărbătorile de Paște acasă, în familie
  • 6 din 10 români intenționează să cumpere cadouri cu ocazia Paștelui, în special copiilor (64%) sau partenerei/ului de viață (61%)
  • Comparativ cu anul trecut, masa de Paște va fi mai puțin îmbelșugată pentru 75% dintre români

Unde și cu cine intenționează românii să își petreacă sărbătorile de Paște?

Conform studiului realizat de Reveal Marketing Research, 83% dintre români declară că vor petrece sărbătorile Pascale acasă, în familie, procent asemănător celui înregistrat în 2019. În aceeași ordine de idei, 24% menționează că se vor duce în vizită la rude, iar 11% că vor călători, în țară sau în străinătate.

Observăm că tradiția se păstrează, cei mai mulți dintre români urmând să își petreacă Paștele în familie, cu partenera/ul de viață (71%), copii (52%) sau părinții (49%). Petrecerea sărbătorii împreună cu grupul de prieteni este menționată într-o mai mare măsură de cei tineri cu vârste cuprinse între 18-24 ani (37% vs. 24% total eșantion).

Dacă ne referim la românii angajați (72%), descoperim că jumătate dintre aceștia (48%) vor beneficia de o vacanță prelungită de Paște, cu o medie de 3 zile libere suplimentare, pe lângă cele legale.

Despre interesul pentru tradiții și obiceiuri de Paște: 78% dintre români intenționează să meargă la slujba de Înviere, iar 45% obișnuiesc să postească

Dacă în 2019, procentul celor care voiau să meargă la biserică în noaptea de Înviere era de 83%, anul acesta 76% și-au manifestat această intenție, într-o manieră semnificativ mai mare femeile comparativ cu bărbații (81% vs. 72%)

Conform datelor studiului, 45% dintre români țin post înainte de sărbătorile Pascale – 19% dintre aceștia postesc în Săptămâna Mare, 16% postesc doar miercurea și vinerea, iar 10% țin tot postul.

În toiul pregătirilor de Paște, 64% dintre români intenționează să cumpere cadouri celor dragi, înregistrându-se o descreștere semnificativă față de anul 2019, când 8 din 10 și-au manifestat această dorință.

În topul celor care vor primi cadouri anul acesta regăsim copiii (64%), partenera/ul de viață (61%) și părinții (40%). În cazul cadourilor pentru părinți se înregistrează o descreștere semnificativă de 11% față de aprilie 2019.

Generația Z (18-24 ani) obișnuiește într-o măsură semnificativ mai mare să ofere cadouri părinților (70%) sau prietenilor (48% vs. 22% total eșantion), în timp ce persoanele mature de peste 45 ani oferă într-o mai mare măsură cadouri copiilor (76%).

Planificarea bugetului de Paște: mese mai puțin îmbelșugate anul acesta pentru 75% dintre români

Cei mai mulți dintre români declară că vor aloca un buget similar celui de anul trecut pe produse alimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște (51%), în timp ce 24% vor aloca un buget mai mic.

În contextul scumpirilor accentuate de la lună la lună, în ambele scenarii, românii vor avea o masă de Paște diferită în acest an, fie că ne referim la reducerea numărului de produse cumpărate sau la alegerea celor mai mici prețuri.

Pe de altă parte, un sfert dintre români (25%) declară că bugetul familiei alocat produselor alimentare pentru sărbătorile de Paște va fi mai mare anul acesta prin comparație cu anul trecut. 36% dintre români au declarat că vor crește bugetul cu un procent între 10% și 20%, în timp ce 31% dintre cei intervievați au menționat creșteri ale bugetelor alocate între 20% și 30%.

Referitor la principalele categorii de produse alimentare pe care românii intenționează să le achiziționeze, aceștia consideră că vor aloca într-o mai mare măsură bugete mai generoase pentru legume/ zarzavaturi (31%), carne (29%), lactate/brânzeturi (27%), ouă (24%) și băuturi alcoolice (16%).

Îndreptându-ne atenția către locațiile preferate de unde vor achiziționa aceste categorii de produse, hipermarketurile/ supermarketurile sunt cele mai populare – băuturi alcoolice (73%), carne (61%), lactate/ brânzeturi (56%), ouă (49%), legume/ zarzavaturi (44%).

Cumpărăturile din piață sau direct de la producători sunt următoarele în topul preferințelor românilor, în special pentru legume, zarzavaturi (44%), lactate, brânzeturi (33%) și ouă (27%).