Pentru cei care au ales să facă cumpărăturile de Revelion 2019 pe ultima sută de metri, prezentăm mai jos programul mall-urilor și hypermarketurilor din țară.
Magazinele au programe mai scurte în ultima zi din an pentru Revelion 2019. Cei care au lăsat cumpărăturile pentru ultimul moment este bine să ştie că, de exemplu, hipermarketurile din Bucureşti închid la ora 18.00.
Pe 31 decembrie, majoritatea mall-urilor din România își deschid ușile la ora 10.00 și le închid între ora 18.00 și ora 20.00, iar cele mai multe, mai ales în București le redeschid în prima zi a anului viitor, între ora 14.00 și ora 22.00, după care își reiau programul normal.
Excepție fac, fiind închise pe 1 ianuarie: Sun Plaza și Mega Mall în București; Vivo din Cluj-Napoca; Shopping City Timișoara, unde este deschis doar cinematograful.
Pe 31 decembrie, majoritatea magazinelor Carrefour, Lidl și Auchan au program între ora 7.00 și ora 18.00 și sunt închise pe 1 ianuarie, iar din 2 ianuarie revin la programul inițial.
Programul este asemănător la magazinele Kaufland, cu excepția faptului că, pe 2 ianuarie, au program redus, doar între ora 9.00 și ora 15.00/16.00.
De asemenea, magazinele Profi sunt deschise pe 31 decembrie între ora 10.00 și ora 19.00, pe 1 ianuarie sunt închise, iar pe 2 ianuarie au program între 10.00 și 18.00, revenind la orarul standard din 3 ianuarie.
Un orar asemănător este și la magazinele Mega Image – majoritatea își închid ușile între ora 18.00 și ora 20.00 pe 31 decembrie, sunt închise pe 1 ianuarie, dar pe 2 ianuarie fiecare magazin are un orar redus, unele preferând să lucreze dimineața, iar altele după-amiaza.