Peste 35.000 de români au ales să-şi petreacă sfârşitul de an în ţară, în staţiunile montane. Însă întârziaţii, în cazul în care mai găsesc locuri disponibile, vor plăti în medie cu 20% mai mult pentru un sejur de revelion decât cei care şi-au rezervat vacanţa începând din luna octombrie. Bucureşteanul Tiberiu Mihai este inginer la o companie multinaţională. Din cauza programului de lucru încărcat, nu a avut timp să decidă unde îşi va petrece revelionul.
Peste 35.000 de români au ales să-şi petreacă sfârşitul de an în ţară, în staţiunile montane. Însă întârziaţii, în cazul în care mai găsesc locuri disponibile, vor plăti în medie cu 20% mai mult pentru un sejur de revelion decât cei care şi-au rezervat vacanţa începând din luna octombrie.
Bucureşteanul Tiberiu Mihai este inginer la o companie multinaţională. Din cauza programului de lucru încărcat, nu a avut timp să decidă unde îşi va petrece revelionul. Iar acum, când sfârşitul de an se apropie cu paşi repezi, constată că oferta agenţiilor de turism nu este una încântătoare. „M-am trezit pe ultima sută de metri să aleg unde să-mi petrec Sărbătorile, iar acum oferta este limitată şi, mai mult, vacanţele disponibile sunt la preţuri prea mari pentru România. Am încercat pensiunile din zona Rucăr – Bran, dar mai toate pe care le-am contactat erau deja ocupate“, spune Tiberiu Mihai. Într-adevăr, cei care nu au reuşit să îşi rezerve locuri, dar vor să îşi sărbătorească revelionul în Bran, trebuie să achite, pentru un sejur de cinci zile şi patru nopţi, 605 euro la un hotel de trei stele (ofertă Apsa Travel).
Peste 80% din ofertele pentru Crăciun ale agenţiilor – cu precădere cele pentru destinaţii din România – au fost deja vândute. Conform Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), tour-operatorii au vândut peste 35.000 de sejururi, pachetele fiind achiziţionate începând cu luna octombrie. Cele mai căutate locuri au fost Valea Prahovei şi Braşov. Reprezentanţii industriei afirmă că numărul cererilor de sejururi de revelion în diverse destinaţii din Transilvania a înregistrat creşteri de 10-20%.
Cel puţin 95% din pensiunile şi vilele situate în zonele preferate de turiştii români în perioada de iarnă sunt ocupate. „Eu am închiriat vila încă din luna octombrie. Pe aici prin zonă (Bran, n.r.), clienţii vin încă din toamnă, în weekenduri, să caute cazare pentru revelion. Plătesc un avans şi achită restul în decembrie. Acum se mai pot face rezervări doar dacă se anulează ceva, numai că acest lucru este o chestiune de noroc“, spune Ioana Dumitrescu, proprietara unei pensiuni din localitatea Şimon.
Cum ne salvăm revelionul?
În portofoliul agenţiilor se mai află, totuşi, câteva oferte de vacanţă, ce e drept, la preţuri mai mari decât pentru rezervările făcute cu o lună-două în urmă, dar doritorii pot găsi cel puţin o cameră dublă pentru perioada 28 decembrie – 2 ianuarie. Spre exemplu, Marshal Turism mai are disponibile pachete pentru Revelion la Sinaia, cu preţuri care încep de la 1.363 de lei pentru cinci nopţi de cazare într-un hotel de două stele, cu masa din noaptea de revelion inclusă. La o altitudine ceva mai mare, la Predeal, şi preţurile sunt pe un palier mai ridicat. Cea mai ieftină ofertă disponibilă de vacanţă este de 2.228 de lei pentru cinci nopţi. Însă veţi locui într-un hotel de patru stele; la unităţile de cazare de trei stele locurile au fost cumpărate deja de foarte multă vreme.
Preţurile se menţin la acelaşi nivel în Braşov şi Poiana Braşov. Pentru cei care aleg aceste zone, cea mai ieftină ofertă este de 476 de euro (1.713 lei) pentru cinci nopţi, la un hotel de trei stele (ofertă Apsa Travel). Restul sejururilor sunt deja cu 100 de euro mai scumpe. Cu 1.100 de lei se mai găsesc oferte în zona Durău, dar la hoteluri de trei stele, oferta fiind pentru trei nopţi. (ofertă Travel 4 You).
Cele mai avantajoase pachete pentru cei care nu au rezolvat încă problema revelionului sunt staţiunile balneare, în speţă Căciulata, Olăneşti, Băile Felix şi Covasna. Cu 600 de lei se mai pot găsi oferte de cazare la unităţi de două stele, însă doar pentru două nopţi. În schimb, tot în aceste zone, pentru trei seri petrecute tot în hoteluri de două stele preţurile sar de 800 de lei.
O altă opţiune este litoralul, unde preţurile sunt printre cele mai rezonabile, dacă ţinem cont de calitatea serviciilor. Un sejur de trei nopţi poate fi rezervat cu 455 de lei, pentru un hotel de trei stele, şi cu 725 de lei la unităţi de patru stele (oferte Alltur). Astfel, ofertele rămase disponibile au ajuns acum la preţuri pentru vacanţe în afara ţării.
Salvati de clopotel
BRAN Cazarea la o vilă de trei stele, pentru cinci nopţi, costă 1.035 de lei. În ofertă sunt incluse micul dejun, cine festive, foc de artificii şi program artistic. (Ofertă J’Info Tours)
PREDEAL Dacă doriţi să vă relaxaţi la ultra all inclusive, puteţi alege cinci nopţi de cazare la o vilă de lux catalogată la patru stele, la un preţ de 2.500 de lei. (ofertă AB Turism)
BĂILE HERCULANE Cazarea la un hotel de patru stele, cu demipensiune şi cină de revelion, costă 1.250 de lei pentru trei nopţi. (ofertă Eximtur)
BRAŞOV Pentru trei nopţi în Poiana Braşov, doritorii trebuie să plătească 1.780 de lei. În preţ sunt incluse cazarea cu demipensiune şi cina de Revelion. Hotelul este cotat cu trei stele. (ofertă J’Info Tours)
BREAZA Pentru patru nopţi cazare la o pensiune de trei stele preţul este de 590 de lei. (ofertă iTurism)
AZUGA Şase nopţi cazare cu demipensiune, precum şi cina de Revelion costă la un hotel de două stele din Azuga 1.505 lei. (ofertă Go Travel)