Cristian Tudor Popescu a vorbit despre la ce ar trebui să se aștepte românii în contextul pandemiei de COVID. El a analizat termenul de 1 iunie dat prim-ministrul Florin Cîțu pentru revenirea la normalitate. El a explicat cât de realistă este această dată. Jurnalistul a făcut, în context, referire la numărul de infectări din prezent, dar și la problemele pe care le întâmpină campania de vaccinare.
CTP este de părere că termenul de 1 iunie dat de Cîțu pentru „revenirea la normalitate” nu este realist. Jurnalistul a analizat, la Digi 24, declarația rostită de prim-ministrul. În opinia sa, această afirmație a lui Cîțu va duce la nerespectarea măsurilor. Românii se vor comporta ca și cum ar fi deja 1 iunie.
„Domnul Cîțu spune că ne îndreptăm spre reluarea vieții normale de la 1 iunie. Atunci vreau să vă dau o știre: 1 iunie este astăzi. 1 iunie a fost ieri și 1 iunie va fi mâine”, a spus gazetarul. În opinia sa, termenul nu este realist, având în vedere numărul mare de infectări din prezent, dar și problemele pe care le întâmpină campania de vaccinare, după controversele legate de serul AstraZeneca.
„Domnul Cîțu ne spune că de la 1 iunie vine lumina. Până acum a fost întuneric. De la 1 iunie o să fie Pământul Făgăduinței – pentru că asta se înțelege. Domnul Cîțu spune că ne îndreptăm spre reluarea vieții normale de la 1 iunie. Atunci vreau să vă dau o știre: 1 iunie este astăzi. 1 iunie a fost ieri și 1 iunie va fi mâine. Și în toate zilele. Din clipa în care a pronunțat premierul Cîțu cuvintele „1 iunie”. Că așa e! Vă amintiți că s-a mai dat un termen de 24-48 de ore anul trecut, în legătură tot cu o relaxare – bineînțeles că ea a intrat în forță încă din secunda următoare, după pronunțarea ei. A mai așteptat cineva? Nici vorba! Oamenii au năvălit”, a punctat CTP.
Nu e posibil matematic
În opinia sa, același lucru, din punct de vedere psihologic, psihosocial, se întâmplă și acum.
„Dacă a spus 1 iunie, 1 iunie a început deja. Uitați-vă la ce se întâmplă pe 1 mai și de Paște: sunt ocupate locurile, toate, pe litoral și bănuiesc că și la munte e la fel. Deci lumea a răsuflat ușurată fiindcă a zis premierul Cîțu 1 iunie. Ce temeiuri avea premierul să spună așa ceva, în afară de cel politic? În afară de a câștiga popularitate și simpatie în fața oamenilor, după exemplul președintelui francez Macron, care înaintea lui Cîțu a făcut același lucru”, a arătat jurnalistul.
El a indicat că în momentul de față sunt 5000 de infectări cu COVID pe zi constant, sunt aproape 200 de morți pe zi constant. Mai mult decât atât, din pricina acestei vâlvătăi mediatice care a însoțit vaccinul AstraZeneca în ultimele trei săptămâni, oamenii nu se mai duc să facă AstraZeneca.
„Mai e ceva, din 400.000 de vaccinuri AstraZeneca efectuate în România nu avem niciun caz, nu vorbim de cele câteva cazuri din alte țări, în România nu a fost niciunul. Această chestiune, practic, nu există, este o fantasmă. Totuși, eu îi înțeleg pe oamenii care sunt presați psihic și nu mai vor să facă AstraZeneca”, a arătat CTP.
„Deci, iată ce se întâmplă cu vaccinarea, pentru că premierul Cîțu a legat data de 1 iunie de campania de vaccinare – 10 milioane de români vaccinați la 1 august, dar speră să aibă vreo 5 milioane la 1 iunie. Ceea ce nu e posibil matematic. Nu-ți dă decât dacă faci armetică, cum făcea un șef de la PSD. Armetica merge cu ranga, cu levierul – tragi, împingi și iese. Dar la matematică, nu. E limpede că nu are cum. Mai ales că are aceste probleme cu vaccinarea AstraZeneca și, în aceste condiții, avem ziua Înălțării – 1 iunie, să fim serioși”, a punctat Cristian Tudor Popescu.